Pensionarele care vor lua bani în plus din luna aprilie, în urma recalculărilor. Anunțul făcut de Șeful Casei de Pensii

Pensionarele care vor lua bani în plus din luna aprilie, în urma recalculărilor. Anunțul făcut de Șeful Casei de Pensii
Pensionarele care vor lua bani în plus din luna aprilie, în urma recalculărilor. Anunțul făcut de Șeful Casei de Pensii

Se anunță pensii recalculate pentru pensionarii care au realizat venituri suplimentare în perioada activității.

Veste pentru pensionarii care au realizat venituri suplimentare în perioada activității lor. Aceștia vor primi pensia recalculată în aprilie 2025 și este estimată și o creștere medie, însă majorările vor varia în funcție de veniturile suplimentare avute. Astfel, potrivit anunțului făcut de Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, primele decizii au fost deja luate în urma Micii Recalculări, care vor fi emise în martie, iar plățile majorate vor începe din aprilie. „În luna martie se vor emite primele decizii de recalculare. Avem două categorii: cei care aveau deja adeverințele privind veniturile multe în dosare și nu au fost luate în calcul, pentru că nu exista bază legală. Acum am creat acest drept de a lua în calcul aceste venituri. Respectă principiul contributivității. Pensionarii încep să își primească și aceste venituri. Creșterile nu sunt la fel de spectaculoase ca la recalculare, deoarece sunt venituri nepermanente. Numai în cazurile de acord global sunt creșteri mai substanțiale. Pentru celelalte sporuri, simulările nu indică creșteri semnificative”, a declarat Daniel Baciu.

Pensionarii care vor beneficia de bani în plus, după Mica Recalculare

Citește și: Anunțul făcut de Casa de Pensii cu privire la mamele care au avut concediu pentru creșterea copilului. Ce trebuie să știe acestea?

Pensii martie 2025

Citește și: Pensionarele vor lua bani în mai multe tranșe. Cine urmează să primească până la 2.550 de lei în plus la pensie

Această Mică Recalculare va veni în beneficiul a 1.5 milioane de pensionari, care vor primi sume mai mari la pensie, datorită includerii în baza de calcul a unor venituri care, de altfel, în trecut nu erau considerate. Printre pensionarii vizați de această recalculare se numără inclusiv cei care au primit al-13-lea salariu, care au obținut în timpul activității sporuri, prime sau au efectuat ore suplimentare. Aceștia trebuie să depună adeverințele la Casa de Pensii, iar documentele pot fi obținute de la fostul angajator sau de la firmele de arhivare. În medie, pensionarii trebuie să știe că va fi o creștere de aproximativ 250 de lei. „Este vorba despre acele venituri care nu au avut caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul până acum, pentru că multe dintre ele nu erau purtătoare de contribuții”, a explicat Marius Budăi, fost ministru al Muncii, în cadrul unui interviu. Cei care au venituri consistente din acord global permanent, cum sunt angajații din proiectare sau industrie, ar putea primi între 300 și 400 de lei în plus. Cei din construcții, care au lucrat doar în anumite sezoane, vor beneficia de creșteri mai mici. Această recalculare trebuie finalizată până în primăvară și se va face în două etape. În primul rând, se vor finaliza deciziile de trecere din pensia anticipată parțială și pensia de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă, iar a doua etapă conține procesarea dosarelor cu adeverințe pentru veniturile suplimentare, adică cele care intră în Mica Recalculare.

Citește și: EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei - wowbiz.ro

Citește și: Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu - radioimpuls.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Pensionarele vor lua bani în mai multe tranșe. Cine urmează să primească până la 2.550 de lei în plus la pensie

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu

Gizem Sevim, care joacă rolul Elif, în serialul Inimă rebelă, schimbare uluitoare de look! Iată cum a fost surprinsă frumoasa actriță

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro