Paula Chirilă, declarații despre situația financiară din relație. Cine aduce mai mulți bani în casă și cum sunt gestionate veniturile: “Nu-mi trebuia nimic în plus.”
Paula Chirilă a vorbit cu sinceritate despre povestea de iubire pe care o trăiește în prezent și cum arată situația financiară între ea și logodnicul său.
Chiar dacă și-a pierdut speranța în trecut cu privire la iubire, acum totul s-a schimbat radical pentru actrița Paula Chirilă, asta pentru că în urmă cu două luni aceasta a fost cerută în căsătorie. Într-un interviu pentru CANCAN.RO, vedeta a vorbit cu sinceritate despre situația financiară din relație și nu s-a ferit să recunoască faptul că ea aduce mai mulți bani în casă.
„Am făcut multe lucruri. Când am decis că-mi place de Dan, că doresc să-l cunosc mai bine, în fiecare seară, după emisie, mă duceam unde lucra el. Chiar dacă mergeam 40 de minunte prin oraș să ajung să beau un ceai într-un pahar de plastic. Nu-mi trebuia nimic în plus. Voiam să-l cunosc pe el, omul, sufletul, așa cum este. Viața ne-a prins în etape de viață diferite. Eu, după 20 de ani de muncă și independență financiară, el un pic mai puțin, așa că l-am întrebat cum va gestiona faptul că eu câștig mai bine.
A zis că nu e problemă, dar cum voi gestiona eu, că femeia își dorește stabilitate materială. I-am spus că ce-mi oferă el nu se cumpără cu banii. Stabilitatea emoțională nu are preț”, a declarat Paula Chirilă pentru sursa citată.
Paula Chirilă a fost cerută în căsătorie în urmă cu două luni
Împlinită pe plan profesional, Paula Chirilă se poate declara acum la fel de fericită și în sfera amoroasă, asta pentru că partenerul ei i-a pus inelul pe deget, chiar dacă nu se mai gândea că va ajunge în punctul în care să se căsătorească.
Omul care este acum în viața ei i-a redat încrederea în dragoste și loialitate. „Acum două luni a venit și o cerere în căsătorie, un inel foarte frumos. Deși nu mă mai gândeam că o să mă mai căsătoresc în viața asta, se pare că a venit omul potrivit care mi-a schimbat direcția și m-a făcut să cred în dragoste, căsătorie, loialitate. Cred, azi, că mai există bărbați care doresc să trăiască într-o familie frumoasă”, a declarat actrița.