Cazul dintr-o localitate din Neamț a șocat întreaga comunitate, asta după ce o tânără de 22 de ani ar fi fost ucisă de fostul iubit. Ulterior, bărbatul de 25 de ani s-a spânzurat.
Andreea, o tânără de 22 de ani, studentă la Drept în anul IV, ar fi fost ucisă de fostul iubit într-o localitate din Neamț. Totul s-a petrecut în ultima zide muncă a Andreei, deoarece fata urma să se întoarcă la facultate în Iași. Crima s-a petrecut la două săptămâni de când fata ar fi încercat să încheie relația care a durat șase ani, iar gestul băiatului a îngrozit o țară întreagă.
În urma celor întâmplate, fostul iubit, subofițer ISU Neamț, a fost găsit spânzurat într-o pădure din apropiere. Mama și tatăl Andreei au povestit pentru o emisiune TV că s-au întâlnit cu părinții băiatului de 25 de ani la morgă. Niciunul nu ar fi exprimat vreun gest față de cei care și-au pierdut fiica într-un mod tragic. ”Ne-am întâlnit cu amândoi părinții, dar nu am vorbit nimic. Nu, nu am văzut nimic (n.r.
niciun gest de compasiune)”, a declarat tatăl Andreei pentru Antena Stars.
Tânărul de 25 de ani, suspect că ar fi ucis-o pe Andreea apoi s-a spânzurat, era subofițer la Detașamentul de Pompieri din Roman, iar pe Andreea o cunoștea încă din perioada liceului. Cei doi au avut o relație de iubire timp de șase ani.
Cercetările sunt în curs de desfășurare, fiind efectuate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași. ”La data de 31.08.2026 procurorul militar de caz din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 188 alin. 1 Cod penal rap. la art. 189 alin. 1 lit. a și l Cod Penal. La data de 30.08.2026, ora 22:38, polițiștii din cadrul S.P.R. nr. 3 Săbăoani, jud. Neamț, au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o tânără este căzută pe strada Principala din sat Barticești, com. Botești, jud. Neamț și prezintă urme de agresiune. La fața locului a ajuns un echipaj de poliție și o ambulanță care a transportat victima la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unde s-a constatat decesul acesteia. Din cercetările efectuate a fost stabilită identitatea victimei, care prezenta plăci înjunghiate pe mai multe părți ale corpului și a fost identificat autorul omorului în persoana unui subofițer pompier militar, ce a activat în cadrul unei unității militare din zona Moldovei. (...)”, au transmis procurorii, potrivit dezvăluirea.ro.