Obiceiuri si traditii in Saptamana Mare! Ce sa faci in Saptamana Patimilor

Obiceiuri si traditii in Saptamana Mare! Ce sa faci in Saptamana Patimilor

Ultima săptămâna înainte de Paşte, cunoscută şi ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este una care programează slujbe speciale la biserică, dar şi zile în care credicincioşii trebuie să respecte anumite obiceiuri legate de pregătirile de Paşte.

În fiecare zi din Săptămâna Mare la biserică se ţin slujbe speciale, numite Denii şi predici pentru curăţenie sufletească şi iertare de păcate. În Săptămâna Mare, e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost în duşmănie.

În Lunea Mare, începe curăţenia de Paşte: se scoate totul la aerisit, se spală rufe şi se calcă şi se fac reparaţiile necesare prin casă.

Marţea se mătură şi se aspiră şi se spală geamurile.

Până miercuri, inclusiv, se mai pot spăla şi călca. După această zi, bărbaţii îşi ajută nevestele la treburile gospodăreşti.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morţii, iar femeile merg la biserică şi împart colaci de post, vin, miere şi fructe.

Conform tradiţiei, în noaptea de dinainte de Joia Mare sau în dimineaţa acestei zile se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor, scrie Mediafax.ro.

Pentru întâmpinarea lor, bărbaţii se aprindeau focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire.Tot în această noapte, se crede că Joimăriţa, zeitate a morţii care supraveghează aceste focuri, dar şi patroana torsului şi a ţesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor, le blesteamă pe femeile leneşe.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

MINIVACANTA DE 5 ZILE pentru toti romanii dupa PASTE 2017. Anuntul OFICIAL de la Guvern!

Ce a făcut Andra imediat după ce Cătălin Măruță a semnat cu Antena 1. Regula pe care cei doi o respectă în relație

EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare

Sărbătoare importantă în CALENDARUL ORTODOX pe 6 septembrie 2026. Este pomenită minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose. CE SEMNIFICAȚIE are această zi pentru creștini?

Doi soți au fost găsiți fără suflare într-un jacuzzi, în timp ce se aflau în vacanță în Spania. Anchetatorii au fost de-a dreptul îngroziţi de ceea ce au descoperit

Horoscop duminică, 6 septembrie 2026: Zodia care se simte atrasă de cineva care nu seamănă deloc cu tiparul său obișnuit

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro