Oana Roman, apariție incendiară! A slăbit şi arată foarte bine!

Oana Roman, apariție incendiară! A slăbit şi arată foarte bine!
Oana Roman, apariție incendiară! A slăbit şi arată foarte bine!

Oana Roman, apariție incendiară de Revelion. Fiica lui Petre Roman a slăbit şi arată foarte bine!

Oana Roman nu a fost mereu un etalon stilistic. Din contră. Aceasta a fost de foarte multe ori criticată pentru stilul său și pentru faptul că o bună perioadă de timp nu a știut să îşi pună corpul în valoare. Se pare că acele vremuri sunt de mult apuse, iar vedeta a decis să țină cont de sfaturile stilistice primite de la specialiștii din domeniu.

După ce a slăbit un număr mare de kilograme, ea a declarat: „Din ianuarie, mi-am schimbat stilul de viață. Am început să fac sport, dar nu exagerat, iar regimul alimentar e foarte simplu. Mănânc puțin și des, cam orice, dar în cantități mici. Altfel te frustrezi rău și te chinui psihic. Fac și proceduri de slăbit, de două-trei ori pe săptămână. Toate acestea, împreună, dau rezultate”. De când și-a schimbat stilul de trai, pare că a întinerit și că e mai fericită ca niciodată!

Citeste si: Oana Roman, decizie ŞOC! Vedeta se mută din ţară! Vezi în ce „paradis” pleacă şi de ce a luat această hotărâre! VIDEO EXCLUSIV!

La cumpăna dintre ani, fiica lui Petre Roman a purtat o rochie creație proprie, lungă, cu o crăpătură destul de îndrăzneață pe picior- alegere pe care anul trecut, Oana Roman nu ar fi făcut-o mai mult ca sigur. Decolteul este unul avantajos pentru forma corpului ei, deoarece lasă la vedere ce trebuie, atât cât trebuie, fără să fie deloc vulgar.

Oana Roman, apariție incediară de Revelion. A putut opta pentru o rochie din paiete, însă recomandăm femeilor cu forme, să aleagă rochii într-o singură culoare!

Elasticul pe care rochia îl are la talie, accentuează formele vedetei și o fac să pară mai slabă și mai înaltă. Volumul rochiei este dat de mânecile clopot, chiar dacă elementul vestimentar este realizat în formă de „A”- o formă clasică și potrivită pentru femeile cu corpul Oanei Roman. Crăpătura de pe picior alungește partea inferioară a corpului și conferă iluzia de picioare mai subțiri. Sandalele acesteia au fost simple, cu o baretă delicată pe gleznă, o alegere foarte rafinată luând în considerare rochia încărcată de paiete.

Singurul lucru pe care l-am fi adăugat ar fi fost o curea uni care să marcheze și mai bine talia și am fi ales, poate, un alt lănțișor. Oana Roman putea opta, de asemenea pentru o pereche de cercei cu care să își accesorizeze ținuta, și își putea prinde o parte din păr după ureche pentru a lăsa accesoriile la vedere.

Citeste si: Oana Roman, surpriză uriașă de Crăciun! Cu cine a petrecut sărbătorile

Citește și: Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială” - wowb

Citește și: Emanuel, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Alexandra. A recunoscut ÎN FAȚA CAMERELOR de ce a încercat să o cunoască, deși știa încă de la început că NU rezonează cu ea: "Îmi cer scuze, ăsta am fost. Îi sp

De asemenea, acum că îi permit kilogramele, a putut opta pentru o rochie din paiete, însă recomandăm femeilor cu forme, să aleagă rochii într-o singură culoare pentru că subliniază foarte elegant linia corpului, să își marcheze talia cu centuri și să folsoească accesoriile în partea de sus a corpului precum cerceii sau bijuteriile capilare.

Ținuta Oanei Roman ne place și credem că a făcut o alegere potriviră pentru forma corpului ei.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Imagini INCENDIARE cu frumoasa Calina! Nepoata lui Petre Roman, cea mai sexy apariție de la ”Bravo, ai stil! Celebrities”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Emanuel, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Alexandra. A recunoscut ÎN FAȚA CAMERELOR de ce a încercat să o cunoască, deși știa încă de la început că NU rezonează cu ea: "Îmi cer scuze, ăsta am fost. Îi spun clar, ai grijă că sunt..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Horoscop zilnic duminică, 15 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată îi poate aduce unei zodii câștiguri financiare importante

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro