„Nu se poate așa ceva! Este jignitor! O luam de gât și o dădeam afară. Irina nu știe să se certe cu nimeni.” Elena Merișoareanu tună și fulgeră după ce Irina Loghin a fost dată jos de pe scenă

„Nu se poate așa ceva! Este jignitor! O luam de gât și o dădeam afară. Irina nu știe să se certe cu nimeni.” Elena Merișoareanu tună și fulgeră după ce Irina Loghin a fost dată jos de pe scenă
„Nu se poate așa ceva! Este jignitor! O luam de gât și o dădeam afară. Irina nu știe să se certe cu nimeni.” Elena Merișoareanu tună și fulgeră după ce Irina Loghin a fost dată jos de pe scenă

Lunile trecute, Elena Merișoreanu a luat foc după ce a auzit că Irina Loghin, colega sa de breaslă, a fost dată jos de pe scenă în timpul unui concert.

În urmă cu câteva luni, în cadrul unui concert, Irina Loghin a fost întreruptă în timpul recitalului, iar organizatoarea evenimentului i-a cerut artistei să părăsească scena. Acest gest a stârnit numeroase controverse, atât în rândul publicului, care plătise un bilet generos pentru a o asculta cântând pe cunoscuta interpretă de muzică populară, cât și în inima artistei, care s-a simțit contrariată, neștiind ce s-a întâmplat.

La rândul său, Elena Merișoreanu, colega de breaslă a artistei și buna sa prietenă, a avut o reacție vehementă atunci când a auzit ceea ce i s-a întâmplat Irinei Loghin.

Elena Merișoreanu a răbufnit după ce a aflat ce i s-a întâmplat Irinei Loghin

Citește și: „A intrat o cucoană peste mine, nu știu cine era. Toată sala a huiduit-o, să mă dea afară.” Irina Loghin, scoasă afară de pe scenă, în timpul unui spectacol. Ce a declarat artista?

Elena Merișoareanu tună și fulgeră după ce Irina Loghin a fost dată jos de pe scenă
Irina Loghin[Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Cea mai tare, cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă. Ea e de la mine din Valea Jiului, îi știu pe maică-sa, pe taică-su.” Elena Merișoreanu a vorbit despre intervențiile estetice ale Biancăi Drăgușanu

Pe Elena Merișoreanu și Irina Loghin le leagă atât o relație de colegialitate, cât și de prietenie, cele două artiste întâlnindu-se adesea în cadrul evenimentelor unde sunt chemate să cânte.

Auzind ceea ce i s-a întâmplat colegei sale, Elena Merișoreanu a avut o reacție acidă. Acesteia nu i-a venit să creadă cele auzite, susținând că este un gest extrem de urât de umilință, care i s-a adus colegei sale. Mai mult decât atât, Elena Merișoreanu susține că Irina Loghin este o femeie cu foarte mult bun simț și de aceea nu a reacționat în niciun fel în acele momente, dar ea cu siguranță nu s-ar fi putut abține.

Vai, nu pot să cred! Irina Loghin este un brand al muzicii populare. Nu se poate așa ceva! După atâția ani de muncă, o femeie la 84 de ani s-a deplasat până acolo, să o întrerupi este jignitor! Nu am văzut și nu știu știrea. Vorba aia fac aproape 60 de ani de scenă, dar eu așa ceva nu am întâmpinat niciodată. Nu că sunt rea, dar eu cred că o luam de gât și o dădeam afară.

Irina nu știe să se certe cu nimeni. Eu am făcut atâtea turnee în țară, în străinătate cu ea și nu știu ce a fost o dată în cabină. Spune și tu ceva! “Dar nu știu ce să zic!” Ea este o persoană extraordinară. Ea nu are răutăți, nu are invidie, că nu are de ce să aibă invidie pe nimeni. Ea este brand, Sofia Vicoveanu, Maria Ciobanu sunt brandurile noastre, sunt modelele noastre, sunt icoanele noastre în folclor.

Nu poți să faci așa ceva! Urât! Dacă s-a întâmplat așa este urât și umilitor pentru vârsta ei și pentru cariera ei de atâția zeci de ani. ”, a declarat, pentru  Playtech Știri, Elena Merișoreanu.

Citește și: Fratele Vlăduței Lupău a fost reținut de polițiști! Bogdan Lupău a fost plasat sub control judiciar- kanald.ro

Citește și: „Crema este magistrală, este făcută în laborator” Ancuța Cîrcu răspunde acuzațiilor că ar fi vândut ilegal creme cu mercur: „Sunt femei care nu sunt emancipate”- stirilekanald.ro

Elena Merișoreanu cere demiterea persoanei care a dat-o pe colega sa jos de pe scenă

Elena Merișoareanu tună și fulgeră după ce Irina Loghin a fost dată jos de pe scenă
Elena Merișoareanu[Sursa foto: Facebook]

Elena Merișoreanu a avut numai cuvinte de laudă la adresa colegei sale de breaslă. Mai mult decât atât, folclorista susține că lucrurile nu ar trebui să fie lăsate așa, ci persoana respectivă care a dat-o jos pe Irina Loghin de pe scenă ar trebui demisă.

A muncit o viață întreagă, ea a fost angajată, a fost colegă și cu mine la Rapsodia Română, a fost la Ciocârlia, a fost tot timpul salariată, și-a făcut treaba. Mi-aduc aminte că la începuturi, când am venit eu în București, mă lua cu ea la spectacol cu Barbu Lăutarul. Doamne, lumea era în delir. Și iată a rezistat atâția zeci de ani, deci nu poți să faci așa ceva. Este exclus! Cred că trebuie luate măsuri, cine a făcut acest lucru să o dea afară din scenă ”, a mai spus Elena Merișoreanu, potrivit sursei menționate anterior. 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„De la agonie la extaz. Anii ăștia m-au traumatizat. Din Octombrie 2020 nu știu cum e viața fără medicamente.” Adda, mărturisiri emoționante după ce a terminat tratamentul pentru boala Lyme

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Primele rezultate ale autopsiei în cazul Sarei, fetița de 2 ani moartă pe scaunul stomatologic! Ceea ce s-a aflat acum e de-a dreptul șocant

După ce scandalul dintre familiile Cuciuc și Botgros a EXPLODAT în spațiul public, Alexandra Cuhuteac ia o DECIZIE ȘOC. Nimeni nu bănuia că o să se ajungă aici! Ce a putut să facă fosta iubită a lui Cristi Botgros  

Cele mai puternice rugăciuni pe care să le rostești în Postul Crăciunului 2025

Tamer Levent, care joacă rolul Rafet în serialul turcesc "Fata de la fereastră", mândru de familia sa! Iată cum a fost surprins celebrul actor alături de soție și de cei doi copii

Toți tinerii de 18 ani din Germania, înregistrați obligatoriu pentru serviciul militar. Noua lege, adoptată azi


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies