“Nu mă mai lasă să vorbesc despre ea!” De ce a primit interdicție Dana Săvuică, de la fiica sa, Julie

“Nu mă mai lasă să vorbesc despre ea!” De ce a primit interdicție Dana Săvuică, de la fiica sa, Julie

În ciuda faptului că Dana Săvuică apare des în lumina reflectoarelor, se pare că fiica acesteia preferă ca viața sa, să rămână puțin mai privată.

Dana Săvuică este o cunoscută prezență a showbiz-ului românesc, de la noi din țară. Aceasta și fiica sa, pe nume Julie, din fostul său mariaj cu Răzvan Stanciu, au o relație foarte apropiată, de mamă și fiică, apărând destul de des pe rețelele de socializare, împreună. Cu toate acestea, se pare că fiica acesteia, Julie, a decis să nu se mai expună atât de mult, motiv pentru care a și rugat-o pe mama sa, să mențină o oarecare discreție.  

 

Ce i-a cerut fiica Danei Săvuică, mamei sale

Julie, fiica  Danei Săvuică, are frumoasa vârstă de 29 de ani, iar aceasta i-a cerut mamei sale să îi ofere mai multă discreție, odată cu o carieră mult dorită de aceasta, în domeniul diplomației, urmând, astfel, pașii bunicului său.

Nu mă mai lasă să vorbesc despre e a. Vrea discreție absolută! Fata mea este foarte bine. Ea își dorește însă, mai nou, discreție absolută din partea mea. Prin urmare, m-a rugat să nu mai vorbesc deloc despre ea. Majoritatea copiilor de vedetă reacționează așa, nu e o noutate.

Probabil din cauza faptului că noi, părinții lor, suntem prea expuși. Îi deranjează să vadă lucruri în presă care pot fi interpretate altfel. Eu îi respect decizia și nu mai vorbesc despre ea în ultima vreme!', a mărturisit Dana Săvuică.

În ciuda faptului că Dana Săvuică apare des în lumina reflectoarelor, se pare că fiica acesteia preferă ca viața sa, să rămână puțin mai privată. [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Dana Săvuică. „De mică a trebuit să mă adaptez”

 

Ce relație au Dana Săvuică și fiica sa, Julie

În ciuda faptului că, între Dana Săvuică și fiica sa, Julie, au mai existat momente de tensiune, în trecut, ca în fiecare relație mamă-fiică, se pare că lucrurile s-au schimbat complet din momentul în care fiica sa a crescut și a devenit, astfel, o tânără matură și descurcăreață.

A existat și la noi, dar este adevărat că am încercat să fiu alături de ea, să o înțeleg, am pus totul pe seama formulelor chimice care se schimbă în corpul nostru la o anumită vârstă, așa că nu am pus vina pe ea, pe copilul meu și pe femeia care creștea în e a, ci pur și simplu am luat-o ca atare, că ăsta este fenomenul, este o chestie naturală.

Citește și: Eclipsă totală de Soare pe 12 august 2026. Din ce zone ale României va putea fi observat fenomenul astronomic- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

A fost foarte important să caut tot timpul punți de legătură și de comunicare cu ea. (…)

E adevărat că eu am o relație foarte frumoasă cu fiica mea și de mică întotdeauna a venit și a vorbit deschis cu mine, deci nu a simțit nevoia să fie hoțomană, pentru că știa că nu este cazul cu mine. Pentru că nu mă supăr niciodată pe ea, plus că pentru mine este o mare bucurie să știu că-i plac hainele mele și să știu că ar vrea să poarte ceva de la mine', a povestit Dana Săvuică.

În ciuda faptului că Dana Săvuică apare des în lumina reflectoarelor, se pare că fiica acesteia preferă ca viața sa, să rămână puțin mai privată. [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cum arată partenerul Danei Săvuică. Vedeta și-a refăcut viața după divorț



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Dana Săvuică. „De mică a trebuit să mă adaptez”

Meghan Markle ar fi cheltuit toată averea Prințului Harry. Cum încearcă ducele să-l convingă pe Regele Charles să le deschidă din nou ușa Familiei Regale

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

VIDEO În timp ce secundele treceau, el a ales să acționeze. CINE ESTE POLIȚISTUL care a salvat adolescenta de 15 ani de la înec, după ce tânăra S-A ARUNCAT de pe podul din zona Catedralei Ostroveni: "A intervenit cu..."

Canicula va pune din nou stăpânire pe România: se vor înregistra temperaturi de până la 39 de grade Celsius! Iată cum va fi vremea la începutul lunii august și cât va dura valul de căldură

Horoscop pentru ziua de joi, 30 iulie 2026: O zodie vrea să își renegocieze salariul și are șanse mari să primească bani în plus

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro