Nu-l bagi în seamă pentru că nu doare! Cum afli dacă ai ficatul bolnav

Nu-l bagi în seamă pentru că nu doare! Cum afli dacă ai ficatul bolnav
Nu-l bagi în seamă pentru că nu doare! Cum afli dacă ai ficatul bolnav

Pentru că nu doare, nici nu prea-l băgăm în seamă. Şi, în caz că e bolnav, nu ne dăm seama. Aflăm cum se simte ficatul abia în urma unei consultaţii detaliate, care include şi analize de sânge. De multe ori, e cam târziu când depistăm ficatul bolnav.

Ce e de făcut dacă ai ficatul bolnav

La fel ca şi în cazul altor organe interne, există mai multe metode de testare a funcţiilor hepatice. În primul rând, analizele de sânge sunt relevante. Însă, ficatul poate fi examinat şi prin intermediul ecografiei, prin tomografie şi RMN, prin analize virusologice, adică markeri virali, prin fibrotest, actitest sau fibroscan.

Când se suspectează o afecţiune serioasă, scoasă la iveală de restul analizelor, medicii recurg la biopsia hepatică, în urma căreia vor putea diagnostica precis stadiul de evoluţie a bolii, tipul de celule dintr-o tumoră,

încărcarea ficatului cu diferite substanţe, structura exactă a organului intern.

Ce spun analizele de sânge

Atunci când vrei să afli cu exactitate starea ficatului, trimiterea de la medicul de familie va trebui să conţină următoarele analize de sânge: hemograma, electroforeza, colesterolul, trigliceridele, bilirubina, fibrinogenul, protrombina, fosfataza alcalină, AST, ALT, GGT. În cele ce urmează, vom încerca să ne lămurim împreună cum stau lucrurile, „traducând” termenii de specialitate.

1.Hemograma stabileşte compoziţia sângelui, numărul şi tipul celulelor din este alcătuit. Este un examen de sânge uzual, de rutină, care se face în orice situaţie.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Elena Băsescu face dezvăluiri din familie. „Tatăl meu nu s-a băgat niciodată”

Nicușor Dan, un buchet de flori și o regulă de eleganță încălcată. Ce arată imaginile de la nunta lui Alexandru Nazare

EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere

Rezultatele medico-legale în cazul morții Mădălinei Apostol. TRAGEDIE INEVITABILĂ sau O GREȘEALĂ cu urmări fatale?! Ce s-a întâmplat, de fapt, ÎN ACEA SEARĂ: "E foarte greu pentru toată lumea. Probabil..."

VIDEO | Mama Mădălinei Apostol a venit la capelă. Femeia nu și-a putut stăpâni lacrimile și aproape s-a prăbușit de durere

Horoscop vineri, 18 septembrie 2026: Zodia care trece printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar și apelează la sfatul unui specialist

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro