„Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva! Este total împotriva firii.” Adriana Bahmuțeanu, despre momentul în care și-a pierdut copilul, la 3 săptămâni după naștere

„Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva! Este total împotriva firii.” Adriana Bahmuțeanu, despre momentul în care și-a pierdut copilul, la 3 săptămâni după naștere

Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre unul dintre cele mai grele momente din viața sa.

Adriana Bahmuțeanu este mama a doi copii: Maximus și Eduard, rezultați în urma căsniciei pe care a avut-o cu Silviu Prigoană.

În anul 2009, însă, prezentatoarea TV a trecut printr-un moment extrem de greu al vieții sale. În urma unor probleme de sănătate, Adriana Bahmuțeanu a născut prematur un copil, care, din păcate, a decedat la trei săptămâni după ce l-a adus pe lume. Acel eveniment din viața sa a fost unul extrem de dureros, iar, pe lângă suferința cauzată de pierderea unui copil, Adriana Bahmuțeanu a fost acuzată de Silviu Prigoană că acel eveniment tragic s-a petrecut din cauza sa.

Citește și: „Multe femei din astea sărace l-au atras pe dracul pe pământ. Ăsta este tiparul cu care s-au obișnuit din copilărie, vin din familii disfuncționale.” Adriana Bahmuțeanu, despre relațiile toxice

Adriana Bahmuțeanu alături de copiii săi  [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Noi eram obișnuiți ca pe vremea bunicii, să vedem relațiile de termen lung. Viața se trăiește în episoade. Mariajul nu este o complicație.” Adriana Bahmuțeanu, despre viața de după divorț

Adriana Bahmuțeanu, despre momentul în care și-a pierdut bebelușul

Adriana Bahmuțeanu alături de copiii săi  [Sursa foto: Facebook]

Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre acel moment dificil din viața sa.

Citește și: Ahmed și Andra părăsesc România! Aflați unde merg concurenții în ediția din „Casa iubirii” de joi, 17 septembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Denise Rifai: „Ce nu puteți ierta?”

Adriana Bahmuțeanu: „Am iertat tot ce se putea ierta pe lumea asta. Am iertat inclusiv această culpă medicală și m-am iertat pe mine pentru ce s-a întâmplat pentru că nu a fost vina nimănui. Pur și simplu s-a întâmplat așa pentru că doctorii au plusat. Unul dintre cei doi doctori care mi-au monitorizat sarcina voia să devină director de spital. Soțul meu era parlamentar. I-am iertat pe toți, inclusiv pe fostul meu soț care m-a acuzat ani de-a rândul că e numai vina mea. Nu, așa s-a întâmplat, pur și simplu. Așa a vrut Dumnezeu, poate să ne dea o lecție, să ne zgâlțâie, nu știu. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Este total împotriva firii ca un copil să moară înaintea părinților lui. Din păcate s-a întâmplat lucrul acesta și îmi pare rău că poate trebuia să fiu mai atentă și să merg la mai mulți medici să mă controlez. Eu am ajuns la Polizu cu apa ruptă, terminată. M-au ținut pe un pat de cărămizi 3 săptămâni. Așa erau paturile, de cărămizi. Eu cred că a fost o lecție, și pentru mine, și pentru Silviu Prigoană. De obicei în familiile în care se întâmplă tragedii din astea soții nu mai rămân împreună, pentru că încep să facă diverse acuzații și se termină toată povestea. ”, a declarat prezentatoarea TV.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„E vorba de loialitate. Dan era un proiect al meu la care țineam enorm!” Anamaria Prodan, despre momentul în care l-a lovit pe Dan Alexa

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere

Mădălina Apostol a murit cu O DORINȚĂ NEÎMPLINITĂ ÎN SUFLET. Își făcuse planuri, spera că va avea timp să le ducă la capăt, însă NU a mai apucat. Tragedia I-A RĂPIT ȘANSA de a-și vedea visul împlinit: "Urma să își..."

Tristețe în lumea folclorului botoșănean! Maestrul Ionel Petrișoru, coregraful Ansamblului „Todireanca”, s-a stins din viață la 69 de ani

Calendar creștin ortodox joi, 17 septembrie 2026. Rugăciunea care se rostește pentru dezlegarea și iertarea de păcate

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro