Nimeni nu ar fi crezut că se poate întâmpla așa ceva! Mormântul Sfânt din Ierusalim, închis pentru prima dată în istorie

mormântul sfânt, ierusalim, slujbele de paște, online, lumină
mormântul sfânt, ierusalim, slujbele de paște, online, lumină

Din cauza pandemiei de coronavirus, Mormântul Sfânt va fi închis de Paște, iar pentru prima dată în istorie, nu vom primi lumină de la Ierusalim de Paște.

La cererea autorităților, Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim a fost închisă pentru prima dată în istoria recentă a creștinismului. Potrivit autorităților locale, citate de The Jerusalem Post, măsura închiderii Bisericii ce găzduiește Mormântul Sfânt a fost luată pentru o săptămână, însă măsura poate fi prelungită, pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Citeste si: Rugăciuni pentru sănătate. Cele mai puternice rugăciuni

În seara de Înviere, zeci de mii de persoane se adună în Orașul Sfânt, în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, pentru a fi martorii coborârii Luminii Sfinte a Învierii, cu ocazia

sărbătorilor pascale și a Învierii lui Iisus. Prima dată documentată cu mii de ani în urmă, în secolul zece, coborârea Luminii Sfinte este considerat cel mai vechi miracol.

mormântul sfânt, ierusalim, slujbele de paște, online, lumină
mormântul sfânt, ierusalim, slujbele de paște, online, lumină

Slujbele de Paște pot fi urmărite la TV sau online, pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus

Mai mult decât atât, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, au delarat că anul acesta NU se va mai aduce Lumină Sfântă de la Ierusalim: “Este exclus să mai aducem lumină de la Ierusalim.”

Totodată, pe 31 martie, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a anunțat că există posibilitatea ca slujbele de Paște să fie urmărite online sau pe TV, pentru a nu pune oamenii în pericol, în contextul pandemiei de coronavirus.

Citeste si: Postul Paștelui 2020 începe pe 2 martie. Când pică Paștele în 2020?

"Paştele este pe 19 aprilie. Vom avea timp sa vorbim mai aproape de sărbătoare, atunci când vom cunoaşte şi mai multe detalii despre situaţia reala in care ne vom afla cu toţii.

Dacă aceasta se va înrăutăţi, este evident ca slujba de Paşti va putea fi urmărită doar la Trinitas TV/ Radio sau pe paginile de Facebook ale unor parohii", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Citește și: Horoscop marți, 1 septembrie 2026: Un semn zodiacal se regăsește cu un prieten din copilărie și vor petrece timpul depănând amintiri- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

"Vom cânta poate la ferestre, în balcoane, “Hristos a înviat!”, vom putea aprinde în primul rând lumina în sufletul nostru. “Este exclus ca anul acesta să mai fie adusă lumină de la Ierusalim, pentru că aşa cum ştim, Biserica Învierii din Ierusalim a fost temporar închisă. Dar asta nu înseamnă că uităm un luctru esenţial: lumina este la fel de sfânta ca atunci când e aprinsă din candela de pe un altar din ultimul cătun”, a mai adăugat Vasile Bănescu.

Citeste si: Duminica Floriilor. Tradiții si obiceiuri de Florii. Rugăciunea de binecuvântare a salciei



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Sărbătoare Mare: Sfânta Maria. Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului. E PĂCAT MARE!

Kate Middleton, de nerecunoscut! Apariția vine într-un moment tensionat pentru familia regală

Motorina se ieftinește din nou în România! Acciza scade la 25% în perioada 1-15 septembrie

LEGATURA dintre Mihaela Borcea si Mihai Alexandru Mitoseriu, afaceristul gasit mort intr-un hotel la 37 de ani: "Este nedrept și atât de greu de înțeles de ce ..."

Mihai Alexandru Mitoșeriu, un renumit om de afaceri din Botoșani, s-a stins din viață la doar 37 de ani

Horoscop luni, 31 2026: Zodia care susține un examen important azi și are toate șansele să îl treacă cu bine

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro