Nicoleta Voicu este recunoscătoare părinților care au adoptat-o, dar situația nu este una deloc bună cu rudele acestora. Artista a povestit totul.
Solista de muzică populară Nicoleta Voicu se află într-o situație extrem de tensionată, spunând că a ajuns la capătul puterilor. Aceasta a vorbit cu sinceritate, în cadrul unui interviu pentru Click.ro, povestind despre situația dramatică din familie. „Părinții m-au iubit foarte mult, dar, din momentul în care au intervenit anumite rude biologice, au ajuns la sentimente de ură. Tatăl meu nu mai este mulțumit de nimic, trebuie să dau socoteală și dacă spăl ceașca de cafea, e o presiune psihologică de nedescris acasă.
Ce s-a întâmplat în ultimii ani în viața artistei
Tot în același interviu, Nicoleta a povestit cum și-a dat demisia de la fostul loc de muncă, în urmă cu doi ani, pentru a avea grijă de mama ei, fiind recunoscătoare celor care au crescut-o.
„În 2024, când mama și-a rupt piciorul, mi-am dat demisia de la locul de muncă, pentru că sunt singura care are drept legal să mă ocup de părinți, așa că m-am mutat alături de ei. La operație, am dat și semnătură. Mama face 90 de ani, iar tata, 89, au nevoie de susținere, de ajutor. La educația părinților mei nu au intervenit alte rude. De ce acum, în acțiunile mele, de a-i îngriji, intervin? Atunci unde erau rudele mele? Părinții m-au înfiat, m-au iubit. Ei pentru mine au fost totul, salvarea mea. De câtă cruzime sufletească să dai însă dovadă, ca să ucizi o relație cu un copil care a mai fost o dată rupt, și de mama biologică? De câtă cruzime să dai dovadă să îl mai rupi o dată și de părinții adoptivi? E o crimă sufletească. Ar trebui schimbată legislația, să fie o lege care să intervină în astfel de situații, în relațiile dintre copii și părinții adoptivi și să mă salveze și pe mine”, a mai spus Nicoleta Voicu.
Situația tensionată este cu rudele părinților ei care, din spusele ei, ar vrea să pună mâna pe averea lor. „Vin să fac un bine și mă trezesc într-un măcel. Nu mai am deloc concerte, mă ocup de părinți. Ce trăiesc eu acum e o tortură psihologică. Nu mă întreabă nicio rudă: „Mai poți?”.Nu mă ajută nimeni, alte rude se înțeleg, se sprijină! Mă ajută însă credința! Sper ca lucrurile să se rezolve, este tot mai greu să duc situația.
