Ella Vișan a trăit momente de coșmar în urmă cu două zile, după ce a căzut de pe o stâncă. Creatoarea de conținut a mărturisit ce decizie a luat.
Creatoarea de conținut a avut parte de un incident care a dus-o la spital, după ce a căzut de pe o stâncă. Accidentată, tânăra a arătat oamenilor din online ce s-a întâmplat. Ulterior, pentru un post de televiziune, Ella a mărturisit ce decizie a luat după accidentarea gravă.
“Le-a fost un pic greu să mă aducă pentru că mental nu eram ok. Când m-au readus pe traseu, da… am avut un atac de panică, am realizat ce se întâmplă. (…) Am avut frisoane, nu mai puteam să merg și în momentul acela s-a sunat la ambulanță”, a declarat Ella Vișan.
Chiar dacă nu au fost deloc momente plăcute pentru ea, Ella se pregătește la o nouă drumeție. “Bineînțeles! Mi-a trecut, gata. Viața merge mai departe. Pregătim o nouă drumeție pe vârful Moldoveanu”, a declarat Ella Vișan, pentru un post de televiziune.
Mesajul postat de Ella Vișan după accidentarea gravă
Imaginile care au ajuns în spațiul public au îngrijorat fanii, iar Ella a povestit tot ce s-a întâmplat. ”Am fost luată de salvamontiști de la cabană, a fost foarte interesantă experiența și am fost dusă la Spitalul de Urgență din Sibiu. Mi s-au făcut analize, sunt ok. Mi-am aranjat un pic coastele în mine, dar sunt bine. CT-ul este ok, totul este ok. Mai puțin că am ceva repercusiuni în momentul de față, cred că se și vede. Am avut o plagă deschisă, juliturile pe care le vedeți. Mă doare tot corpul”, a declarat Ella Vișan, pe Instagram.
Experiența pe care tânăra a trăit-o nu poate fi uitată. “V-am făcut un video before Vârful Negoiu, acum vă fac un video after Vârful Negoiu. Am rezistat eroic la 100 de m de stâncă, am picat în gol. O experiență pe care nu am cum să o uit şi nici nu vreau să o mai repet. Momentan astea sunt daunele care se våd. Mă dor toate. Îmi făceam griji cu ce o să ajung din Porumbacu la Braşov, acum știu sigur că o să ajung cu ambulanța. Râdem, glumim, dar a fost groaznic”, a transmis Ella Vișan în mediul online.