Nicoleta Luciu a avut o primă reacție după ce au apărut mai multe speculații cum că ea și bărbatul alături de care are patru copii ar fi divorțat.
Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo sunt căsătoriți din anul 2012 și au împreună patru copii. Aceștia locuiesc în Miercurea Ciuc, orașul natal al afaceristului, acolo unde el își desfășoară activitatea. Decizia vedetei de a se muta și ea acolo a venit din dorința de a fi alături de partenerul ei și de a le oferi copiilor un loc mai liniștit, departe de agitația Capitalei. Vedeta este cunoscută de pe micile ecrane, însă o perioadă a dorit să se dedice creșterii copiilor, așa că a făcut o pauză din lumina reflectoarelor. De curând, Nicoleta Luciu a revenit în atenția publicului, realizând un podcast acolo unde invită diferite vedete, iar activitatea de pe rețelele de socializare a devenit și ea una mai intensă. Are o întreagă comunitate care îi este alături și se bucură de sprijinul pe care îl primește pentru tot ce face. Recent, în spațiul public, vedeta s-a confruntat cu mai multe speculații din partea urmăritorilor, cum că aceasta și soțul ar fi divorțat. Astfel, vedeta nu a trecut fără să observe aceste aluzii, iar într-un live pe care l-a făcut pe Tik-Tok a hotărât să și răspundă la întrebarea primită. După mai multe insistențe din partea următoarei care i-a adresat întrebarea, vedeta TV a răspuns clar: “Nu, Maria”.
Nicoleta Luciu, declarații despre perioada în care a acumulat 40 de kilograme în plus
Acum ceva timp, după ce a revenit în spațiul public, Nicoleta Luciu a fost invitată în cadrul podcastului Gând la gând cu Teo, acolo unde a vorbit cu sinceritate despre perioada în care a acumulat mai multe kilograme.
Nicoleta Luciu: În momentul în care am pus 20 de kilograme, mai era cum mai era, dar după ce am pus 40… Se rupea pământul când treceam eu. Viziru făcea mișto de mine, se freca cu spatele de marginea de la ușă și zicea că sunt Baloo din Cartea Junglei. Ziceam că nu am mai pus decât cinci kilograme. De unde? Puneam 10. În loc de 20 de kilograme spuneam 10.
Teo: Cum se simte din interior o femeie superbă care se trezește „Cartea Junglei?”
Nicoleta Luciu: Eu eram atât de fericită, pentru mine nu mai conta, dar după ce am născut, am acoperit toate oglinzile din casă, ca la priveghi. Aveam niște brațe…