Moşii de toamnă 2018. Ce trebuie să faci în prima sâmbătă din noiembrie, ca să ai noroc şi să fii ferit de rele! Legende, tradiţii şi superstiţii

Moşii de toamnă 2018. Ce trebuie să faci în prima sâmbătă din noiembrie, ca să ai noroc şi să fii ferit de rele! Legende, tradiţii şi superstiţii

Sâmbătă, 3 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morţilor. Pomenirea din această zi, este cunoscută şi sub denumirea de ”Moşii de toamnă”. Moşii de toamnă” sunt pomeniţi în fiecare an în prima sâmbătă din noiembrie. În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mancare celor săraci. În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.

Traditia spune ca in aceasta zi e bine sa fim impacati cu toti oamenii, sa fim imbracati curat, iar femeile sa aiba capul acoperit. De asemenea, in aceasta zi nu este bine sa spalam haine sau sa facem alte munci. De ce facem pomenire mortilor? Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta, potrivit CrestinOrtodox.ro.

In ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le aseaza sub Sfantul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Reţetă tradiţională de găluşte de prune, gomboţi sau Knedle – desertul care-ţi aduce aminte de copilărie

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Mișcare seismică în România, în această noapte! Ce magnitudine a avut și unde s-a produs

Prognoza meteo ANM vineri, 25 septembrie 2026. Vreme deosebit de rece în România. Regiunile în care va ploua azi

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro