Aceasta a trecut prin momente greu de descris, după ce a constatat faptul că este nevoie să fie operată, pentru a nu întâmpina și mai grave probleme de sănătate.
Daniela Gyorfi, una dintre cele mai apreciate și cunoscute artiste, de la noi din țară, a vorbit recent despre motivul pentru care a trebuit să fie operată.
Momente de spaimă pentru Daniela Gyorfi, a trebuit să fie operată de urgență
Recent, aceasta a fost invitată în cadrul unei emisiuni TV, acolo unde a vorbit despre problema de sănătate cu care s-a confruntat recent. Astfel, Daniela Gyorfi a dezvăluit faptul că a trăit adevărate momente de spaimă, după ce a constatat faptul că ovarele i s-au umflat atat de tare, încât trebuia să ajungă de
“Am și descoperit și am înțeles că repede trebuie să… să nu mai visez la cai verzi pe pereți. (…) Riscam să se spargă… deci am avut ovarele, ambele umflate cât o portocală, deci foarte mari și mi-a spus doctorul: “Unde ești?”, “În aeroport!”, “Vezi că dacă zbori, s-ar putea să îți plesnească și dacă te duci să te operezi, în Italia, te taie de sus până jos, că asta este treaba.”, și până la urmă, îți dai seama că am avut marea șansă în care, domnul doctor nu s-a dus că trebuia să plece la schi sau nu știu unde, și a rămas pentru mine în București ca să mă opereze, când am venit din Italia. Marți am fost la un spital de stat. (…)
Da, n-a știut exact așa (n.r. fiica ei), dar știa că mă duc să mă operez, a stat cu George. Greu, foarte greu! Îți dai seama că până mi-a făcut… m-a luat și mi-a făcut biopsie, 2 săptămâni am mers singură, și din sânge, dacă am sau nu am... cancer. Acum… la vârstă mea, trebuie să fiu foarte cerebrală și să nu mă mai visez la cai verzi pe pereți, că vai… că nu se întâmplă, se întâmplă la orice om.
Citește și: (P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii- stirilekanald.ro
Să nu uiți că eu am avut o mamă bolnavă și am văzut, de-a lungul timpului, atâtea cazuri… acum ești, acum nu mai ești, pentru niște decizii care… nu știu, de exemplu, simți că te doare ceva, niciodată noi n-avem timp pentru noi, pentru