Modul inedit prin care Geta Sterp a anunțat sexul copilului! Ce spun versurile melodiei cântate de sora lui Culiță Sterp?

Modul inedit prin care Geta Sterp a anunțat sexul copilului! Ce spun versurile melodiei cântate de sora lui Culiță Sterp?

Geta Sterp a anunțat sexul copilului! Sora lui Culiță Sterp a ales o melodie prin care să își anunțe urmăritorii.

Geta Sterp este însărcinată cu primul copil, iar fiica mamei Geta este mai fericită ca niciodată de când a aflat vestea cea mare. Tânăra nu a ținut sarcina ascunsă de urmăritorii ei, deoarece își dorește să mențină întotdeauna o legătură strânsă cu toți cei care o îndrăgesc și o admiră pentru autenticitate, hărnicie și sinceritate. Astfel, chiar dacă burtica începe să crească, tânăra nu s-a dat în lături de la anumite activități pe care le făcea de zi cu zi și nici nu a fost mai puțin activă în mediul online. De această dată, tânăra a ales un mod inedit în care să-și anunțe urmăritorii ei de sexul copilului. În timp ce se afla în mașină, aceasta a pus o melodie, iar fericită și cu zâmbetul pe buze îi cânta versurile.

„La Dumnezeu m-am rugat,

Mi-a dăruit un băiat,

Să am inima împăcată,

Te rog, Doamne, dă-mi și o fată.

Dă-mi, Doamne, la băiatul meu,

Să nu ducă în viață greu.”, spun versurile melodiei cântate de Geta Sterp.

Prin versurile melodiei și prin descrierea adăugată la videoclip, Geta Sterp a anunțat că va fi mamă de băiat, iar fericirea de pe chipul ei arată că și-a dorit acest lucru. Tot cu zâmbetul pe buze, Getuța fredonează și faptul că își dorește o fată, așa că ne putem gândi că aceasta își dorește să mai devină mamă pe viitor.

“BĂIAT o să aibă mama!”,

a mai scris Geta Sterp lângă videoclip.

Cum este viața Getei Sterp de când este însărcinată

Citește și: Geta Sterp, pregătiri pentru nunta lui Iancu: „Ce fac cu atâția bani? Dar nu trebuie să dau la nuntă la Iancu, că sunt soră? Trebuie să îi dăm cinste mare.”

Geta Sterp-însărcinată [Sursa foto: Instagram]

Citește și: BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Citește și: Geta Sterp, momente de melancolie în curtea vecinilor. Ce a găsit tânăra în timp ce se întorcea de la biserică. “Ce repede trece viața... nici nu realizăm.”

Tânăra s-a confruntat și ea cu mici dileme în sarcină, așa cum aproape toate femeile însărcinate o fac. Fiind mereu activă în mediul online, aceasta face adesea videoclipuri prin care se postează în anumite situații de viață. Astfel, în momentul în care burtica Getuței a început să crească, și-a dat seama că anumite articole vestimentare pe care le-a purtat până acum, nu-i mai sunt bune, chiar înainte să meargă la un eveniment important pentru ea. Sora lui Culiță și-a creat în mediul online o comunitate numeroasă care îi este alături și o susține în diferite situații, astfel, de când a anunțat că este însărcinată, nu a ascuns niciun detaliu despre cum se descurcă de zi cu zi, la treburile casei sau inclusiv ce se întâmplă în mașină atunci când este nevoită să poarte centura de siguranță. Tânăra nu a renunțat nici la treburile din bucătărie, chiar dacă este însărcinată, iar aceasta s-a postat adesea pregătind numeroase preparate pentru întreaga familie.

Geta Sterp, mamă de băiat [Sursa foto: Instagram]

View this post on Instagram

A post shared by Geta Sterp (@getasterp)



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Geta Sterp, momente de melancolie în curtea vecinilor. Ce a găsit tânăra în timp ce se întorcea de la biserică. “Ce repede trece viața... nici nu realizăm.”

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”

Niculina Stoican a trecut prin încercări care ar fi doborât pe oricine, însă felul în care a reușit să se ridice I-A EMOȚIONAT PE TOȚI. Nimeni NU SE AȘTEPTA să ascundă o astfel de luptă interioară: "Viața mea a avut căderile ei. Am avut..."

Valentin Sanfira, reacție tranșantă în mediul online: „Cei care mă denigrează vor răspunde în instanță!”

Horoscop marți, 12 mai 2026: Acest semn zodiacal cheltuie o sumă mare de bani să își reamenajeze locuința

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro