Mitică Popescu, uitat de statul român! Pensia mizeră pe care o încasează după o viaţă pe scenă

Mitică Popescu, uitat de statul român! Pensia mizeră pe care o încasează după o viaţă pe scenă

Mitică Popescu este unul dintre cei mai valoroși actori ai României. Pensia pe care o primește însă de la stat este una extrem de mică, asta deși a petrecut o viață întreagă pe scenă.

Mitică Popescu și-a început cariera în 1973, iar în 2011 a decis să se pensioneze. După 40 de ani de carieră, în care a încântat milioane de oameni cu filmele sale, Maestrul primește de la statul român o pensie mizeră, din care nimeni nu poate duce o viață decentă. 

Mitică Popescu, umilit de statul român

Anul acesta, pe 2 decembrie, Mitică Popescu va împlini fabuloasa vârstă de 84 de ani. Marele actor și-a început cariera în urmă cu aproape cinci decenii, mai exact în 1973. În același an a debutat și în filmul ”Stejar, extremă urgentă”, dar și într-o piesă de teatru, intitulată ”Philadelphia Here I Come”.   

Acesta avea să fie doar începutul unei cariere impresionante, în care a bifat sute de spectacole pe scena Teatrului Românesc, dar a interpretat și roluri memorabile pe micile

ecrane. ”De ce se trag clopotele, Mitică?” sau „Moromeții” sunt doar două dintre producțiile de mare succes în care a jucat Mitică Popescu. 

În 2002, marele actor a fost decorat cu ”Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler”, pentru întreaga carieră artistică. De asemenea, în 2009, în cadrul Galei Premiilor UNITER, Mitică Popescu a fost premiat pentru activitatea sa. 

În 2011, la vârsta de 75 de ani, Maestrul a decis să se pensioneze. Deși a fost și rămâne unul dintre cei mai mari actori ai României, statul i-a acordat o pensie foarte mică. Doar 1.100 de lei primește Maestrul în fiecare lună. 

Televiziunea, o altă pasiune a Maestrului Mitică Popescu

Cum pensia primită de la statul român este rușinos de mică, Mitică Popescu a fost nevoit să-și continue activitatea profesională, pentru a duce o viață decentă. Televiziunea a fost dintotdeauna o mare pasiune a Maestrului, astfel că nu a mirat pe nimeni faptul că acesta a decis să lucreze în continuare în acest domeniu. 

Chiar și acum, la 83 de ani, actorul are o emisiune, intitulată ”D’ale lu Mitică”, care este difuzată pe TVR 2. Din cauza pandemiei de coronavirus, producția a fost oprită pentru câteva luni, dar filmările s-au reluat în mai. Emisiunea a debutat în 1999 și este realizată de aceeași echipă. 

Mitică Popescu ar fi trebuit să joace și în partea a doua a celebrului film ”Moromeții”, regizat de Stere Gulea. Deși multă lume a crezut că marele actor ar fi refuzat rolul, se pare că lucrurile nu au stat deloc așa. 

Citește și: Diana și Ștefan, un nou cuplu în „Casa iubirii”? Nu ratați ediția de vineri, 7 august, difuzată de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

”Nu l-am refuzat pe Stere Gulea, învăţasem şi textul. Cu doi ani înainte, tot ne-a bătut la cap Stere. Dar trebuia să facă rost de bani şi, mă rog, când a reuşit să fie mândru de noul lui film, ne-a dat scenariile, eu l-am luat ca un elev silitor şi conştiincios”, a povestit Mitică Popescu. 

Motivul pentru care Maestrul nu a mai primit rolul în ”Moromeții” nu a avut nicio legătură cu el. Totul s-a întâmplat după ce Victor Rebengiuc n-a vrut să mai joace în film.  

”Nu ştiu ce a motivat… Că e prea bătrân, în fine… Refuzând el, a trebuit să ne schimbe pe toţi din distribuţia veche. Era chiar în ziua când trebuia să mă duc să semnez contractul. Ne-au anunţat, cu scuzele de rigoare, evident. Asta e!”, a explicat marele actor.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce să porți în Italia în vara 2026. Cum să te îmbraci în funcție de orașul pe care îl vizitezi

5 soluții pentru a-ți recăpăta energia pe caniculă. Ce funcționează când căldura te epuizează

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Emanuel a ținut ACEST DETALIU ASCUNS până acum! În fața Alexandrei, concurentul din Casa Iubirii face o MĂRTURISIRE NEAȘTEPTATĂ despre mama sa: "I-am spus și ei în față, eu nu te iubesc pentru că..."

Polițistul Florin Cătălin Șucată s-a stins din viață fulgerător la doar 44 ani! Acesta a lăsat în urmă o soție și doi copii

Cine este Dany, bărbatul al cărui nume este scris pe colierul noii concurente din „Casa iubirii”... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro