Mihai Ghiță, mesaj emoționant pentru bunica sa: „Îi mulțumesc că nu m-a lăsat să mă pierd”

Mihai Ghiță, mesaj emoționant pentru bunica sa: „Îi mulțumesc că nu m-a lăsat să mă pierd”
Mihai Ghiță, mesaj emoționant pentru bunica sa: „Îi mulțumesc că nu m-a lăsat să mă pierd”

Cei mai norocoși dintre noi purtăm amprenta unei femei care s-a îngrijit cândva să ne sădească „rădăcini” bune, să ne aprindă lumina călăuzitoare sau să ne hrănească chiar și cea mai mică scânteie a unui vis. Cu multă recunoștință, păstrăm această emoție toată viața. Mihai Ghiță , prezentatorul emisiunii „Asta-i Romania!”, de la Kanal D, și al emisiunii „În oglindă”, de la Kanal D2, poartă o prețuire adâncă față de femeile care l-au susținut și inspirat pe drumul său.

O figură aparte în destinul lui Mihai Ghiță este bunica sa, femeia care l-a crescut și i-a insuflat, cu răbdare și iubire, cele mai importante valori.  „Am fost așa, un diamant neșlefuit, în care, la un moment dat, doar ea poate că a mai crezut”, a declarat Mihai Ghiță.

Un gest făcut de bunica, simbolic, poate, pentru lume, pentru prezentatorul Kanal D a reprezentat cărămidă peste cărămidă la temelia destinului său.

„Îi mulțumesc bunicii pentru fiecare zece lei pe care mi i-a dat ca să iau autobuzul astfel încât să pot merge la școală. Știu că pentru nimeni nu contează, dar pentru mine și pentru ea a contat faptul că cei zece lei, investiți zilnic în autobuz, nu au fost în neant”, a mărturisit cu duioșie Mihai Ghiță. „Îi sunt recunoscător bunicii mele pentru că a avut răbdare și încredere în ceva care putea să iasă și rău.

Îi mulțumesc că nu m-a lăsat să mă pierd, că am putut să fac atât cât am putut, dar fără ajutorul ei nu aș fi reușit”, a adăugat prezentatorul.

Mihai Ghiță are o deosebită considerație și față de colegele sale de serviciu, femei care sunt parte din succesul profesional de care se bucură astăzi.

„Nu știu dacă știți, însă eu lucrez aproape numai cu femei, și toate sunt la fel de deștepte.

Lucrez cu același editor de când am început munca în televiziune. O cheamă Dana Aldea. Ea este mare parte din succesul pe care l-am avut în anii aceștia. Când vedeți un text absolut genial, e întotdeauna opera ei. Și mare parte din lucrurile frumoase pe care le-am făcut la <Asta-i România!> nu mi se datorează numai mie. În spate există o echipă excepțională de reporteri, coordonată chiar de ea, iar pentru asta le mulțumesc”,  a declarat Mihai Ghiță.

Întrebat ce ar spune astăzi unei femei care a avut o contribuiție semificativă la formarea sa, prezentatorul nu se poate opri la un singur chip.

„O să le mulțumesc tuturor femeilor care au trecut prin viața mea din toate punctele de vedere. Sunt oameni minunați, care mi-au dat tot ceea ce au avut mai bun și au ajuns chiar să se sacrifice pentru a-mi fie mie mai bine”,  a spus emoționat Mihai Ghiță.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Tavi Colen a recunoscut că a ÎNȘELAT: „M-au mai prins.”

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”

Valentin Sanfira iese la rampă cu o DECLARAȚIE PUTERNICĂ și vorbește fără filtre! Ce a transmis în urmă cu câteva ore A LUAT PE TOATĂ LUMEA PRIN SURPRINDERE: "Chiar și atunci când mi-a fost..."

VIDEO Tragedie după un lifting facial: Femeie de 45 de ani a murit din cauza unui anevrism neprevăzut. Ministerul Sănătății a cerut anchetă

Horoscop săptămânal 4-10 mai 2026: Semnul zodiacal care are parte de un nou început la locul de muncă. Acesta va fi promovat

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro