MESAJE de SFINŢII Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române

MESAJE de SFINŢII Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române
MESAJE de SFINŢII Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române

În fiecare an, în 8 noiembrie, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri. Cei doi arhangheli purtători de sabie ca simbol al biruinţei sunt, potrivit credinţei ortodoxe, călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai. Ei sunt, totodată, şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române.

„Pentru că este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului numai bine. La mulţi ani, Gabriela!”

„Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu iţi urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări şi să îţi umple sufletul de voie bună. La mulţi ani, Mihai!”

„Trandafirii pe care i-ai adunat în cununa vieţii tale, lasă-i astăzi să se împletească într-un buchet al implinirii. Fie ca florile iubirii să-ţi împodobească viaţa şi să-ţi vezi împlinite toate dorinţele. La mulţi ani, Mihaela!”

„Gabriel(a) te felicit cu ocazia zilei de naştere şi îţi urez un cer senin, un soare strălucitor, fericire deplină şi tot ceea ce este mai pur şi mai luminos.

Fie ca această sărbătoare să-ţi aducă în dar realizarea tuturor visurilor.”

„Scumpă Mihaela, îţi doresc să îţi sărbătoreşti ziua numelui înconjurată de sănătate, fericire şi de privirile pline de iubire ale celor dragi ţie!”

„Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.”

“De Sfântul Mihail şi Gavriil, fie ca cei dragi să te înconjoare cu caldura sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia în braţele ei în acest moment special!”

sursa: mediafax.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

HOROSCOP Camelia Pătrăşcanu - săptămâna în curs. Taurii îşi recunosc greşelile, Leii încheie o etapă

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu Dorian Popa și CUM A DEPĂȘIT această situație dramatică? Chiar el a povestit cu lux de amănunte CALVARUL prin care a trecut: "Acum s-a dus totul. Vai de viața mea! Uitați-vă cum..."

Reţetă specială de Tiramisu - rapidă şi delicioasă

UPDATE Codurile galben și portocaliu de viscol și ninsori, extinse. Stratul de zăpadă ajunge până la 50 cm

VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies