Melek și Halil, de neînvins

 Melek și Halil, de neînvins
Melek și Halil, de neînvins

În această seară, în noul episod din serialul “Melek”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D, îi vom regăsi pe protagoniștii producției puși în fața unor noi încercări ale destinului.

Defne și Omer sunt extrem de fericiți, și se bucură din plin de luna de miere pe care au dorit să o petreacă cât mai curând. Nimic nu pare să strice fericirea celor doi tineri însurăței, însă Zumrut continuă să fie cu ochii pe Defne.

Cumali și Seyit Ali fac pregătiri intense pentru că Halil și Melek să se căsătorească imediat, mai ales după ceea ce a fost nevoit să facă tatăl viitorului mire, pentru ca cei doi să-și poată îndeplini visul.

Nimic nu îl va împiedica pe Cumali să-și căsătorească fiul cu femeia pe care o iubește de o viață, Melek.

Funda află cu stupoarea că Alpay a încercat să împiedice căsătorie fostei neveste și devine suspicioasă în privința loialității soțului său. Funda nu stă cu mâinile în sân și își amenință că va divorța dacă acesta nu îi demonstrează că Melek face parte din trecut.

Gelozia lui Alpay, când vine vorba de Melek, este de nestăpânit iar acum, că este nevoit și să fie “martor” la nunta fostei soții, așa cum i-a impus Funda, bărbatul reacționează șocant. Melek și Halil devin din nou martorii răutății lui Alpay, iar situația capătă dimensiuni dramatice.

Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, un nou episod din serialul “Melek”, difuzat numai la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mesajul cutremurător apărut pe pagina Denisei Răducu, la 9 ani de la moartea ei: „Un om cu un suflet rar.”

NU pleca în vacanță fără acest obiect! Este mic, ieftin și surprinzător de util

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

Ce se întâmplă ACUM în familia lui Igor Cuciuc?! Artistul face ANUNȚUL CU SUFLETUL RĂVĂȘIT: "Ai milă, Doamne! Maica Domnului, toți sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi, dați-ne ..."

VIDEO Alertă sanitară: bacteria Legionella face victime în New York și România

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro