Ce a apărut pe strada unde locuiește prezentatoarea TV. Vedeta a luat telefonul și a imortalizat întregul moment.
Marina Almășan este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare Tv din România și, după o căsnicie încheiată în lacrimi cu Victor Socaciu și o relație de mai mulți ani cu celebrul om de afaceri Georgică Cornu, aceasta trăiește în prezent o frumoasă poveste de dragoste cu Sorin Mărcuș, pe care a prezentat-o publicului cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Vedeta s-a întors de câteva zile dintr-o frumoasă vacanță din Dubai, acolo unde locuiește de mai mulți ani fiul său, iar la întoarcere, s-a trezit cu o răceală care a pus-o la pat.
Pe cine a surprins Marina Almășan în nămeți
Marina Almășan a dezvăluit pe contul său de socializare că nu s-a simțit deloc bine și, deși a avut nevoie mai multă de odihnă pentru a se reface, nu ș-a uitat nici îndatoririle zilnice. Aceasta a dezvăluit pe contul său de socializare o întâmplare care ieri a marcat-o. Privind pe geam, Marina Almășan a văzut un bătrân pe stradă și, pentru o clipă, a avut impresia că este vorba despre tatăl său pe care l-a rugat să nu iasă din casă în aceste zile când multe persoane s-au accidentat din cauza gheții:
„Zilele trecute am bolit acasă. Un fapt deja prea mult mediatizat, mai ales că nici măcar nu m-am putut lăuda cu vreun Covid, ca să par și eu mai “interesantă”.
Nu pot să spun că “mi-am ieșit din ritm”, căci chiar si în prezența febrei, am încins iPadul cu aceeasi râvnă și aragazul cu acelasi entuziasm; pot doar să regret că am ratat o frumoasă ninsoare și niște nămeți pe care, zău, i-aș fi călărit cu mare bucurie...
Așa că nu mi-a rămas decât să stau cu nasul lipit de geam si să studiez “iarna altora”, bucurându-mă numai vizual( si încă și prin filtrul ferestrei!) de mândrețea de peisaj ce se desena sub privirile mele, într-o tăcere aproape nefirească pentru un cartier precum Dorobantii…
Și, mă rog, cam ce face un jurnalist, atunci când priveste…spre orice? El nu doar “se uită”, ci “observă”, nu doar “vede”, ci analizează.
Dar cum tata e mai îndărătnic decât un catâr (scuzați-mi comparația nefericită!), n-ar fi fost exclus să nesocotească interdicția noastră, deși ai mei stau cam departe de strada mea și oricum nu ar fi avut ce să caute aici.
Dar a fost doar o fulgerare de gând, căci privirea a prins a mi se limpezi, și am sesizat destule diferențe care să mă liniștească. Totuși, ceva straniu m-a ținut cu ochii pe “semnul de întrebare” ce înainta, cu hotărâre, prin nesfârșirea albă, ținându-se de două sacoșe pline și de un țel ascuns, atât de banal probabil.
Citește și: Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?- stirilekanald.ro
O strângere de inimă a antrenat, în mașinăria din care sunt compusă, o mișcare de tipul bielă-manivelă, ducându-mi gândul către o tristă filozofie de moment, în care personajul principal era Trecerea Timpului, iar victimele sale- noi, ăștia puternici, cei încă tineri astăzi și care ne batem cu cărămida în piept pentru toate nimicurile lumii și ne fălim că suntem marii învingători ai …furtunilor dintr-un pahar cu apă.
Cine poate ști, ce bărbat chipeș și plin de inițiativă zăcuse înainte în carcasa ce se deplasa mecanic pe drumul plin de nea, unul din ultimele sale drumuri, poate? Cine știe ce medic eminent, ce arhitect senzațional, ce dascăl emerit sau avocat de geniu își construia acum, pas cu pas, desprinderea de lumea pe care o crezuse cândva ca fiind a lui? Cine știe ce trecut furtunos a avut, ce victorii și căderi, ce femei frumoase au suspinat după bărbatul altădată chipeș și ce povești de iubire ascunde sufletul său poate încă tânăr, dar captiv într-un trup ce nu mai are multe de spus?
Mogâldeața se îndepărta încet, cu sacoșele de-o parte și de alta, recapitulând, probabil, în minte, dacă a apucat să ia totul de pe lista pe care, poate, i-a dat-o marea lui iubire de altădată, așteptând, poate, imobilizată la pat, să se oglindească, pentru ultima oară, în ochii celui ce altadată îi era Univers.
O străfulgerare de ultima secundă m-a împins spre telefonul mobil, lăsat pe masa din bucătărie. L-am înșfăcat cu o disperare nici de mine înțeleasă și am imortalizat, cu mâna tremurândă, ca pe un straniu “memento mori”, imaginea în mișcare, desenată pe după perdeluța albă a bucătariei mele.
O privesc de atunci cu emoție, de câteva ori, în fiecare zi. Nu, sigur nu a fost tata și ăsta e singurul lucru bun. În rest, atâta tristețe, adunată intr-un decor de iarnă altminteri atât de frumos. Vă lansez o provocare: care este ultima imagine tristă pe care a înregistrat-o retina dumneavoastră?”, a scris Marina Almășan alături de filmulețul în care bătrânul înaintează încet prin zăpadă cu sacoșele pline,
