Maria Dragomiroiu, amintiri cu nostalgie din copilăria care a marcat-o și a întărit-o pentru artista puternică de azi: “Visam să am și eu o săndăluță, ca să nu merg numai desculță după animale.”

Diana Puiu 06 martie 2026 Actualizat: 06 martie 2026, 17:35

Artista Maria Dragomiroiu a vorbit cu sinceritate despre greutățile prin care a trecut în copilărie.

Maria Dragomiroiu, iubită și îndrăgită de publicul din toată țara, aduce zâmbetul pe buze cu fiecare apariție pe micile ecrane. Cu apariții impecabile și costume populare de excepție, artista umple de bucurie fiecare om din jurul ei și a muncit mult până la împlinirea de acum.

Maria Dragomiroiu, despre copilăria în care nu avea nici cu ce să se încalțe

Citește și: Cum privește Maria Dragomiroiu invidia în industria din care face parte? "Soțul meu care este impresar, el lucrează cu artiști și foarte mulți dintre interpreți au impresia că eu fac cărțile!"

Citește și: Cum reușește Maria Dragomiroiu să se bucure atunci când vine acasă de la filmări. Artista a filmat totul. „Ce frumuseți pe care le am și de peste 10 ani.”

A ajuns să aibă aproape tot ce își dorește, însă până aici, artista a avut parte de o copilărie destul de grea, care a întărit-o, dar a și marcat-o.

Invitată în cadrul podcastului realizat de dr. Luiza Spiru, a vorbit despre momentele în care păzea animalele pe câmp și nu avea nici măcar cu ce să se încalțe.

Luiza Spiru: Te-a traumatizat sau te-a întărit copilăria?

Citește și: Fiul lui Nicolae Guță a fost REȚINUT! Tânărul este acuzat de... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...- stirilekanald.ro

Maria Dragomiroiu: Și una, și alta. Am avut multe întrebări: de ce să nu am și eu? Visam să am și eu o săndăluță, ca să nu merg numai desculță după animale. Îmi intrau mărăcini în talpă și fugeam prin pădurea de salcâm după ele, pentru că ieșeau în partea cealaltă, în porumbul oamenilor sau în viile lor, și trebuia să le întorci. Atât de mult mi s-a dezvoltat simțul tactil, încât ajunsesem să ocolesc mărăcinii și rugii.

Fugeam după animale până ieșeam în partea cealaltă și le întorceam. Dar mi-am dorit să am și eu cu ce să mă încalț. Din păcate, fiind cea mai mică dintre frați, mie îmi reveneau lucrurile după ce le purtau ei. Dacă era ceva nou, îl purta mai întâi fratele meu. Orice încălțăminte ajungea întâi la el, apoi la sora mea și, abia după aceea, la mine. Pentru iarnă se făceau niște opinci întoarse din piele.

Le purta fratele meu, care era băiat și mai mare. Mergea cu ele la săniuș, le mai stâlcea, iar când ajungeau la mine erau deja destul de deteriorate. Totuși, a fost și bine, pentru că așa am realizat, cu mintea mea de copil, că fără muncă nu se poate face nimic. Am acceptat această muncă și chiar îmi făcea plăcere când, cu aportul meu de copil, contribuiam la bunăstarea familiei mele.

Așa se face că, la doar 12 ani, vindeam țuică.