Maria Constantin, despre problemele de sănătate ale mamei sale și motivul pentru care nu i se dădea niciun diagnostic. „Era clar că are o boală care nu fusese descoperită. A luat toate mănăstirile.”

Maria Constantin, despre problemele de sănătate ale mamei sale și motivul pentru care nu i se dădea niciun diagnostic. „Era clar că are o boală care nu fusese descoperită. A luat toate mănăstirile.”
Maria Constantin, despre problemele de sănătate ale mamei sale și motivul pentru care nu i se dădea niciun diagnostic. „Era clar că are o boală care nu fusese descoperită. A luat toate mănăstirile.”

Blondina a vorbit despre problemele cu care mama ei s-a confruntat și cum le vedea ea la acea vârstă.

Maria Constantin are o adevărată poveste de viață, în spatele zâmbetului și melodiilor sale pe care le cântă adesea pe scenă. Lumea artistică a făcut-o să mărturisească de multe ori că ajuns în punctul în care are tot ce și-a dorit, însă tot de multe ori și-a dat seama că poate în viață nu ai cum să le primești pe toate. Astfel, discuțiile despre obstacolele amoroase prin care a trecut nu sunt străine celor care o urmăresc, fiind deschisă cu privire la ele, iar, de asemenea, o poveste de viață are și despre mama ei, care s-a confruntat cu anumite probleme încă de la o vârstă fragedă a artistei.

Maria Constantin, despre problemele de sănătate ale mamei sale

Citește și: Maria Constantin, de la trădare, la dragostea adevărată. Cum a început povestea de iubire a artistei cu actualul ei partener de viață. „A fost dragoste la prima vedere, dar a fost și o răzbunare.”

Maria Constantin
Maria Constantin[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Maria Constantin, cu gândul la copilărie! Artista s-a rugat la Dumnezeu pentru iubire în viață și a fost răsplătită pe măsură: "Cred că sunt un om iubit de Dumnezeu!"

Deși aceasta mărturisește că nu a crezut niciodată în numerologie sau vrăji, artista a povestit, în cadrul podcastului realizat de Ilinca Vandici, cum mama ei spunea constant că simte că cineva i-a făcut ceva, deoarece niciun medic nu îi găsea o problemă de sănătate pe care să o aibă.

Lua fiecare mănăstire la rând, până în momentul în care a ajuns la un medic din București, care i-a făcut mai multe controale amănunțite la inimă și a descoperit anumite lucruri despre care nu știa. „ Țin minte, ajunsesem, la un moment dat, inclusiv în a crede niște lucruri aberante, că nu cred în așa ceva, nu cred în numerologie, nu cred în vrăji, în toate lucrurile astea, și cumva țin minte că o auzeam pe mama spunând că: „Sigur mi-a făcut cineva ceva.
Sigur mi-a făcut cineva farmece.” Mi se pare aberant, ce sunt alea, cum să crezi așa ceva?  Chiar cu mintea mea de atunci, eram un copil destul de rațional și cu picioarele pe pământ, pentru că era clar că are o boală care nu fusese descoperită, nici motivul și ceea ce trebuia să facă pe mai departe. A luat toate mănăstirile la rând, țin minte că în fiecare weekend, în loc să ne relaxăm, pentru că nu avea cu cine să ne lase, plecam la mănăstire la Curtea de Argeș.
Chiar râdeam cu soțul meu, cu Robert, când îi spuneam: „Să știi că eu am fost în Curtea de Argeș când eram foarte mică.” Atunci se întâmpla în perioada respectivă în care mama era bolnavă și până la urmă la București am întâlnit un doctor care a avut această intuiție de a-i face un examen un pic mai amplu la inimă. De fapt, toate lucrurile și toate stările ei porneau din cauza stresului, pentru că existau ceva probleme în familie, iar aici vorbim de bunica maternă, care nu prea a fost de acord cu căsnicia mamei și a tatălui și existau
discuții pe lângă pe care noi nu le vedem și nu le știam. Mama le punea la suflet, mai ales că tatăl era mai mereu plecat în fel și fel de turnee cu ansamblul unde lucra, au fost perioade și de trei-patru luni în care el era plecat de acasă și mama trebuia să se descurce cu trei copii.”,
a povestit Maria Constantin.

Citește și: De necrezut cu cine a fost surprinsă Manuela de la „Casa iubirii”! Este vorba des...- kanald.ro

Citește și: Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani- stirilekanald.ro

Maria Constantin
Maria Constantin[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Maria Constantin, cu gândul la copilărie! Artista s-a rugat la Dumnezeu pentru iubire în viață și a fost răsplătită pe măsură: "Cred că sunt un om iubit de Dumnezeu!"

Numerologia iubirii: află adevărul despre relația ta

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Durere fără margini! Fiul de 5 ani al unui influencer a murit după o luptă cruntă cu gripa: „După 11 zile grele, s-a dus acasă, la Tatăl nostru”

Mesaje de Anul Nou 2026. Urări speciale pentru familie și prieteni de Revelion

Fostul concurent de la „Casa iubirii” urmează să devină tătic! Iubita lui va naște u...

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies