Ajuns la 71 de ani, David Hasselhoff a fost unul dintre actorii care și-au pus amprenta asupra producțiilor în care a jucat. Iar cariera sa muzicală a fost și ea decentă și a început tocmai în anii '70. Dacă ești curios să descoperi mai multe lucruri interesante despre David Hasselhoff, te invităm să citești acest articol.
A intrat în Cartea Recordurilor
David Hasselhoff este cunoscut pentru rolul din Baywatch, iar la un moment dat a intrat în Guinness World Records ca fiind "cel mai urmărit om la televizor din lume", el fiind văzut de peste 1 miliard de telespectatori din 140 de țări. Recordul său a fost doborât în 2011 de Hugh Laurie. El a jucat în Baywatch între 1989 și 2000, alături de cunoscuta actriță Pamela Anderson. Anterior, un alt serial cunoscut în care a jucat a fost "Tânăr și neliniștit", în care a avut rolul lui Dr. Snapper Foster între 1975 și 1982.
A rămas surprins să afle că are succes muzical în Austria
Cel poreclit The Hoff a fost considerat în multe țări un bărbat bine primit printre femei.
"Eu știam că Night Rocker s-a vândut în șapte exemplare, iar eu cumpărasem șase.
Consideră că rolul din Knight Rider e mai important decât unul în The Godfather
Serialul Knight Rider este unul dintre preferatele lui David Hasselhoff.
face diferența. M-am simțit ca și cum aș fi jucat în The Godfather, Lawrence of Arabia sau ER", a povestit actorul. Într-adevăr, serialul Knight Rider chiar a fost un fenomen ce a dat startul unei francize.
Citește și: ”Super gripa” a ajuns în România. Care este primul simptom- kanald.ro
După ce s-a încheiat în 1986 au urmat și alte continuări: serialele Team Knight Rider și Knight Rider, dar și filmele de televiziune Knight Rider 2000 (2009), Knight Rider 2010 (1991) și Knight Rider (2008). La aceste producții se adaugă și jocul de online casino Knight Rider lansat de NetEnt în 2022. Actorul interpretat de The Hoff este simbolul principal, alături de alte elemente din serial. Jocul beneficiază și de funcția specială Laser Wilds. Introducerea este și ea interesantă, deoarece conține pasaje din serial.
A jucat în piese pe Broadway și a găzduit show-uri în Suedia și Finlanda
David Hasselhoff a luat parte la mai multe musicaluri de pe Broadway. În 2000 a jucat în Dr. Jekyll și Mr. Hyde: The Musical. De asemenea, l-a interpretat pe Billy Flynn în Chicago și pe Roger De Bris în The Producers. Dar poate și mai surprinzător este faptul că a fost gazda unor talk-show-uri în Finlanda și Suedia. Acest lucru spune totul despre faima pe care o are la nivel internațional. Tot în semn de respect, oamenii de știință au numit un crab, în 2012, cu numele The Hoff, pentru a-i aduce un omagiu actorului.