Larisa Udilă este însărcinată! A ținut totul secret

Larisa Udilă este însărcinată

Larisa Udilă de la Bravo, ai stil! urmează să devină mamă peste câteva luni. Tânăra a făcut anunțul în urmă cu puțin timp.

Bucurie de nedescris pentru una dintre cele mai frumoase foste concurente de la Bravo, ai stil! Larisa Udilă este însărcinată pentru prima dată!

La numai câteva săptămâni după ce s-a speculat că Larisa este însărcinată, tânăra a confirmat vestea minunată.

Ea și logodnicul său sunt în culmea fericirii de când au aflat că vor deveni părinți, iar după șapte ani de relație, copilul a venit ca o adevărată binecuvântare.

Larisa Udilă este însărcinată în 16 săptămâni și abia așteaptă să îl strângă pe bebeluș în pace.

Citeste si: Ecaterina Ladin a născut un băiețel

"Simt frică, simt bucurie, simt dragoste, simt nerăbdare, curiozitate, parcă toate în același timp.

Însă, nimic din toate astea nu mă sperie, pentru că împart toate aceste sentimente cu el. Acum 7 ani am început cea mai frumoasă poveste de dragoste, chiar dacă mi se părea suficient să ne avem unul pe altul, Dumnezeu a decis că nu este suficient și ne-a trimis cea mai mare binecuvântare de pe acest pământ. Îți mulțumesc că m-ai ales să îți fiu mamă! În acest moment, de un lucru sunt sigură, mămica și tăticul tău te vor iubi cel mai mult și îți vor oferi totul!", a spus Larisa Udilă pe contul său de Instagram.

Citeste si: Lili Sandu, însărcinată la 41 de ani? „Nu e păcat să…”

 

Ștefana Peev și Emily Burghelea urmează să nască în scurt timp

În acest moment, nu doar Larisa este însărcinată, ci și alte concurente urmează să devină mămici, în scurt timp.

Ștefana Peev și Emily Burghelea numără zilele până când vor avea primul copil.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mădălina și George au ajuns la un pas de despărțire! "Ce pot să fac eu, dacă tu nu vrei?!"

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Bani pentru elevi! 12.700 de carduri educaționale vor fi alimentate în aprilie, alte 9.000 sunt în proces

CE A SPUS Simona Halep la priveghiul lui Mircea Lucescu i-a făcut pe toţi să plângă: "Îmi pare foarte rău pentru momentul..."

Alex Velea, prima reacție după incidentul dintre Zanni și Elena Marin: „Nu susțin genul ăsta de limbaj”

Cele mai simple metode de vopsit ouăle de Paște. Cum putem obține cele mai frumoase culori din ingrediente naturale

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro