La sfințirea picturii Catedralei Naționale, fiul președintelui Nicușor Dan a adus iar zâmbetul pe buze tuturor celor prezenți! Care este gestul făcut de cel mic, care a uimit?

La sfințirea picturii Catedralei Naționale, fiul președintelui Nicușor Dan a adus iar zâmbetul pe buze tuturor celor prezenți! Care este gestul făcut de cel mic, care a uimit?

Ziua de ieri va rămâne în istorie, după ce a avut loc sfințirea picturii Catedralei Naționale, eveniment la care a luat parte, bineînțeles, și familia prezidențială.

Ieri, pe data de 26 octombrie 2025, a avut loc un eveniment important, cel al sfințirii picturii Catedralei Naționale, de unde au fost transmise imagini în direct, atât la TV, cât și în mediul online. De la acest mare eveniment, nu avea cum să lipsească președintele României, Nicușor Dan, cel care a ales să își facă apariția, însoțit fiind chiar de către familia sa, partenera de viață, Mirabela Grădinaru, dar și cei doi copilași ai lor, toți purtând ținute bine alese. Cu toate acestea, ca de fiecare dată în care aceștia au mai luat parte la diverse astfel de momente importante, atenția a fost asupra mezinului familiei, cel care, la final de sfințire a picturii Catedralei Naționale, a făcut un gest care a stârnit zâmbetul tuturor celor prezenți!

La sfințirea picturii Catedralei Naționale, fiul președintelui Nicușor Dan a adus iar zâmbetul pe buze tuturor celor prezenți

Citește și: De ce poartă Patriarhul Daniel, o cruce și două icoane la gât? S-a aflat motivul din spatele acestei tradiții!

Care este gestul făcut de cel mic, care a uimit? [Sursa foto: Facebook]

Citește și: A avut loc sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Președintele României, Nicușor Dan, alături de familie la marea sărbătoare

Pe lângă importanța și seriozitatea cu care a fost tratat acest eveniment, de către familia prezidențială, bineînțeles că au existat și câteva momente de amuzament, produse de mezinul familiei, Antim. Dacă la sosirea lor, acesta a coborât imediat din mașină, din dorința de a capta câteva fotografii cu aparatul său foto, în care să surprindă așa cum poate el mai bine, Catedrala Națională, iar ulterior a scăpat din vizorul părinților pentru un moment, conform observatornews.ro, fiind ulterior adus înapoi de către Mirabela Grădinaru, mama sa, Antim a stârnit zâmbete și la plecarea de la marele

eveniment.

Citește și: Alexandru, tulburat după ce a aflat că Edi s-a înscris în emisiune pentru Diana: „Nu poate să...”- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Astfel, se pare că la sfințirea picturii Catedralei Naționale și deschiderea celei mai mari catedrale ortodoxe din lume, eveniment la care au luat parte în jur de 2.500 de invitați oficiali, fiul președintelui Nicușor Dan, a surprins încă o dată cu un gest pe care l-a făcut chiar înainte de a părăsi locația în care a avut loc respectivul eveniment. Așa cum s-a mai întâmplat și în alte vizite sau evenimente importante la care a luat parte alături de tatăl său, președintele Nicușor Dan, mezinul familiei a reușit să aducă zâmbetul pe buze celor prezenți, doar prin simplul fapt că a fugit de lângă părinții săi, purtând cu el o mică trăistuță în mână, cochet și nostim din fire.

Care este gestul făcut de cel mic, care a uimit? [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anunț pentru pensionare! Motivul pentru care pensiile vor fi livrate cu întârziere în luna noiembrie

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional

Ce au recunoscut Ahmed și Andra după DESCALIFICAREA din "Casa Iubirii"?! DEZVĂLUIREA făcută în timpul live-ului: "Noi o să...". Ce s-a întâmplat cu ei, de fapt

Tristețe în lumea presei din România. S-a stins din viață jurnalistul Patrick André de Hillerin, unul dintre fondatorii Academiei Cațavencu

Horoscop octombrie 2026: Care sunt cele mai norocoase trei zodii în luna octombrie 2026. Acestea vor avea noroc atât în dragoste cât și pe plan financiar

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro