Astăzi a avut loc sfințirea Catedralei Mânturii Neamului, iar mii de pelerini au participat cu sufletul la gură la marele eveniment.
Astăzi, 26 octombrie, a avut loc sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, cea mai mare biserică ortodoxă din Europa de Sud-Est și printre cele mai mari din lume. Un real motiv de bucurie pentru toți pelerinii care au așteptat ani la rând acest eveniment istoric. Imagini au fost transmise în direct pe numeroase posturi de televiziune, iar de la acest moment nu au avut cum să lipsească și nume mari din politică.
Președintele României, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, alături de familie
Președintele României, Nicușor Dan, a fost așteptat la ceremonie, iar acesta și-a făcut apariția alături de partenera lui de viață, Mirabela Grădinaru, și cei doi copii. Oficialul a ales o ținută clasică, formată dintr-un costum negru și o cămașă albă, iar Mirabela a purtat o ținută neagră, simplă, cu o eșarfă neagră care să completeze totul. Băiatul cel mic a fost și el îmbrăcat în costum, cu o cămașă albă, iar fiica lor a avut o ținută bej.
Aceștia au mers însoțiți de oficialii bisericii, iar înăuntru au stat în primul rând, alături de Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. Aceasta a ales un palton burgundi, elegant, alături de o bluză de culoare verde. În momentul în care aceasta a venit, a fost și ea condusă cu respect în biserică de către un grup de preoți, la fel cum au fost întâmpinați și ceilalți oficiali. Premierul Ilie Bolojan, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, politicieni, vedete și invitați speciali au fost văzuți în biserică, în timpul oficierii slujbei.Citește și: Bărbatul înjunghiat de vecin, în Crevedia, a murit: A făcut...- stirilekanald.ro
"Am participat alături de familie la sfințirea picturii Catedralei Naționale. O construcție născută din visul și credința multor români, care ne amintește cât de importante sunt răbdarea, încrederea și speranța atunci când clădim împreună."