Kanal D, premii la Gala Recunoștinței 2022, organizată de SOS Satele Copiilor

Kanal D, premii la Gala Recunoștinței 2022, organizată de SOS Satele Copiilor

Distincțiile "Mesagerul Binelui" și "Ambasador SOS Satele Copiilor" - recunoaștere a implicării stației în susținerea copiilor vulnerabili

Televiziunea Kanal D a fost premiată recent pentru implicarea în cauza copiilor care au nevoie de sprijinul comunității, în cadrul "Galei Recunoștinței 2022" organizată de SOS Satele Copiilor, asociatie care derulează programe dedicate copiilor aflați în dificultate.

 

Într-o ambianță solemnă și emoționantă, distincția "Mesagerul binelui" a revenit Kanal D si a fost ridicată în numele echipei de Cristina Sava, Director de Marketing si Comunicare al staţiei, iar cea de "Ambasador SOS Satele Copiilor" a fost înmânată Silviei Ioniță, prezentatoare a Știrilor Kanal D de weekend.

 

Kanal D s-a implicat activ de-a lungul timpului în campaniile derulate de SOS Satele Copiilor, din dorința de a fi alături de comunitate și de cei care au nevoie de sprijin. Prin vocea vedetelor Kanal D și prin materiale dedicate, difuzate atât în programele de știri, cât și în mediul online, Kanal D s-a alăturat vocii voluntarilor asociației SOS Satele Copiilor, într-un efort comun pentru a oferi o șansă reală copiilor rămași fără sprijin parental.

SOS Satele Copiilor a lansat recent un nou apel pentru susţinerea copiilor vulnerabili. În România, mii de copii sunt separaţi anual de familie şi ajung în sistemul de protecţie specială. An de an, aceşti copii trec prin trauma separării, care lasă urme grave. Campania “O vorba bună” încurajează publicul larg să adune fapte şi vorbe bune – o donaţie de 4 Euro lunar pentru copii, prin SMS, cu textul “MAMA” la 8864 sau online, pe  www.sos-satelecopiilor.ro, si un mesaj vocal de incurajare, pentru acele momente în care copiii au atâta nevoie. Mai multe detalii despre campania derulată de SOS Satele Copiilor şi despre modalităţile de implicare puteţi afla accesand site-ul oficial al asociaţiei, amintit anterior. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

BREAKING! Lionel Messi este în doliu! Tatăl fotbalistului s-a stins din viață!

5 soluții pentru a-ți recăpăta energia pe caniculă. Ce funcționează când căldura te epuizează

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Emanuel a ținut ACEST DETALIU ASCUNS până acum! În fața Alexandrei, concurentul din Casa Iubirii face o MĂRTURISIRE NEAȘTEPTATĂ despre mama sa: "I-am spus și ei în față, eu nu te iubesc pentru că..."

Polițistul Florin Cătălin Șucată s-a stins din viață fulgerător la doar 44 ani! Acesta a lăsat în urmă o soție și doi copii

Anunțul DUREROS făcut de mama Rebecăi, fetița moartă în tragedia din Bacău... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro