Jador susține că a fost sechestrat înaintea concertului din Torino: „Nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu ar fi existat filmările astea.”

Jador susține că a fost sechestrat înaintea concertului din Torino: „Nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu ar fi existat filmările astea.”

Ce s-a întâmplat cu Jador și cum a reușit să evite scandalul de proporții în care a fost implicat în Torino, Italia.

Jador a trecut prin clipe de groază în Torino, acolo unde a mers să susțină un concert în fața a mii de români care îl așteptau cu nerăbdare. Au apărut noi imagini cu Jador, din mijlocul scandalului care a avut loc în orașul italian, iar artistul susține că a fost sechestrat.

Pentru că este unul dintre cei mai iubiți artiști de muzică de petrecere, Jador este ofertat tot timpul să cânte pentru comunitățile mari de români din străinătate, iar de data aceasta, fanii îl așteptau la Torino pentru a cânta cele mai de succes melodii ale sale.

Ceea ce trebuia să fie un prilej de bucurie s-a transformat rapid într-un coșmar, iar imaginile vorbesc de la sine.

În loc să fie așteptat cu brațele deschise, Jador a fost așteptat cu pumni și cu violență și a fost nevoit să ceară ajutorul.

Citește și: Ce a pățit Jador când a ajuns la cântare în Torino. Motivul pentru care artistul nu a mai urcat pe scenă: “Am un copil acasă, mă vede că tu îmi dai un pumn în gură.”

Jador sechestrat [Sursa foto: captura video]

Citește și: Ce și-a cumpărat Jador din alocația fiului. Artistul s-a afișat într-un magazin alături de Oana: „Ori o faci mai mică, ori o anulezi.”

Artistul nu a mai apucat să ajungă pe scenă și a explicat și ce s-a întâmplat. Jador a fost nevoit să ceară ajutorul unei familii de români după ce a observat că organizatorii evenimentului nu se implică pentru a împiedica acel conflict.

Nu e niciun bodyguard. Nu mă lasă să plec! sachestrat și, cu toate astea, am vrut să cânt, dar omul (n.r organizatorul) și-a închis telefonul și nu am mai dat de el. Totul a fost premeditat cu scopul de a nu-mi da mie banii și să dea vina pe mine că domnule nu am vrut să urc pe scenă, dar mulțumesc celor care au filmat, pentru că nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu ar fi existat filmările astea”, a declarat Jador, pe TikTok.

De asemenea, Jador poartă o discuție cu o femeie căreia îi spune că i se pare inadmisibil să fie tratat într-un asemenea mod și nu va cânta după ce a fost lovit și înjurat.

„Au sărit la mine la bătaie! Avem filmări. Au venit șmecherii...Ce înseamnă asta? Eu nu cânt în asemenea condiții! Tată, eu sunt un om respectat! I-am cerut (n.r. pază), N-a dat nimeni banii! Nu mă întâmpini cu bătaie! Dacă poți, cu apă, cu sare și cu o bucată de pâine. Atât îmi trebuie. Lumea mă așteaptă cu pumni în gură. Așa m-a așteptat lumea”, a dezvăluit artistul în filmulețul pe care l-a postat pe rețelele de socializare.

Citește și: S-a stins din viață Miss Austria 2024! Lucia Sisic s-a stins fulgerător, la doar 22 de ani- kanald.ro

Citește și: Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului- stirilekanald.ro

Jador, dezamăgit pentru că nu a putut susține concertul

Jador sechestrat [Sursa foto: captura video]

Jador suferă enorm pentru că nu a putut cânta în fața celor care au depus eforturi serioase pentru a fi prezenți la concert, însă nu și-ar fi imaginat niciodată că situația va degenera astfel:

„Mă doare sufletul că nu am putut fi alături de voi. Știu că mulți dintre voi ați venit de la primele ore ale zilei, ați îndurat căldura și ați așteptat doar pentru câteva momente în care să cântăm împreună. Gândul că ați plecat acasă dezamăgiți mă apasă enorm”, a mai spus cântărețul.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

De ce nu a reușit Saveta Bogdan să își vadă unica fiică în vacanța de vară: „N-am putut.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”

Ahmed, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Emanuel. Concurentul din Casa Iubirii A RECUNOSCUT cele întâmplate. Cu ce acuzații grave se confruntă: "Nu pot să spun că îmi e rușine, dar regret. Am..."

VIDEO Erupția vulcanului Anak Krakatau a paralizat traficul aerian în Indonezia și a afectat mii de turiști

Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro