Izvorul Tămăduirii 2022. Care este semnificația acestei sărbători a lunii mai

Izvorul Tămăduirii 2022. Care este semnificația acestei sărbători a lunii mai

Izvorului Tămăduirii este sărbătorită chiar mâine, în Vinerea Mare. Însă știați care este semnificația acestei sărbători?

Aflați din rândurile următoare care este mai exact semnificația sărbătorii  Izvorului Tămăduirii, ce spune legenda acestei sărbători, dar și ce reprezintă în tradiția românească. În plus, descoperiți și câteva superstiții legate de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

 

Care este semnificația sărbătorii Izvorului Tămăduirii

Creștinii sunt cei care celebrează această sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, care amintește în mod special de minunea care a avut loc în apropierea Constantinopolului. Atunci când, potrivit tradițiilor, Maica Domnului i-ar fi descoperit împăratului Leon cel Mare, chiar înainte de a ajunge la tron, un izvor de apă care avea puterea de a vindeca.

Prin urmare, această sărbătoare a Izvorului Tămăduirii se închină Maicii Domnului și face parte din categoria sărbătorilor mici.

În acest an, Izvorul Tămăduirii 2022, se sărbătorește pe data de 29 aprilie 2022. Totodată, această sărbătoare amintește și de Vinerea Mare, atunci când Maica Domnului a vărsat lacrimi lângă Crucea Mântuitorului. Acest moment este arătat în data acestei sărbători, ca fiind un izvor de nădejde și de vindecare a bolilor.

Credincioșii iau agheasmă, pentru a stropi grădinile, casele și ogoarele, atunci când iau parte la Sfânta Liturghie, din data de 29 aprilie 2022, atunci când are loc sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. În anumite zone ale țării, preoții sunt cei care vin și stropesc casele credincioșilor cu această apă sfințită.

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Rugaciune catre Sfantul Nectarie: te vindeca de toate bolile

 

Ce spune legenda sărbătorii Izvorului Tămăduirii

Așa cum am precizat anterior, potrivit legendei care stă la baza acestei sărbători, Izvorul Tămăduirii  s-a creat datorită minunii care a avut loc lângă un izvor, de lângă Constantinopol. Potrivit acesteia, un orb și-ar fi recăpătat vederea, în momentul în care s-a spălat pe ochi cu apa acestui izvor.

Persoana respectivă care era oarbă, ar fi ajuns călăuzit de către viitorul împărat de la acea vreme, al Bizantinului Leon I. Împăratului căruia îi ceruse apă, era și el la rândul lui călăuzit și îndemnat de glasul Maicii Domnului. Acesta a fost cel care a ajuns mai târziu în scaunul împărătesc, Leon I construind în respectivul loc o biserică din zid.

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Sarbatoare mare azi! Ce nu ai voie sa faci de Izvorul Tamaduirii! E cruce rosie

 

Ce reprezintă sărbătoarea Izvorul Tămăduirii în tradiția românească

Atunci când vine vorba despre semnificația acestei sărbători în tradiția românească, în ziua Izvorului Tămăduirii se face sfințirea agheasmei mici, în lăcașurile de cult după Sfânta Liturghie. În anumite zone ale țării, există chiar credința că persoanele care beau agheasmă vor fi protejați de boli și de duhurile rele, pentru un întreg an, ajutându-i să se înzdrăvenească.

Totodată, este păstrat și obiceiul preoților de a merge în această zi la izvoarele de apă, sfințindu-le și protejându-le de secare sau de duhurile rele aflate în jurul acestora. Iar așa cum am menționat anterior, în alte zone ale țării, se păstrează tradiția ca preoții să meargă în casele locuitorilor pentru a stropi cu agheasmă, casele acestora.

Citește și: Prognoza meteo ANM pentru marți, 7 iulie 2026: Meteorologii anunță zonele unde sunt așteptate furtuni azi- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

În același timp, în tradiția populară, Izvorul Tămăduirii reprezintă pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică zi din an, pentru că apele sunt zbuciumate și zgomotoase. Astfel, acestea sunt mult mai ușor de găsit.

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Rugaciunea pe care sa o spui de Izvorul Tamaduirii. Te fereste de boli si aduce prosperitate in casa

 

Superstiții de Izvorul Tămăduirii

  • Persoanele care muncesc în ziua de Izvorul Tămăduirii, dar și gospodinele care spală, calcă sau cos, se spune că nu vor avea spor tot anul, iar tot ce au de făcut nu se va mai termina niciodată
  • Persoanele care vor respecta însă tradițiile, se spune că vor avea un loc asigurat în Rai
  • În ziua de Izvorul Tămăduirii, după ce preotul a sfințit apa și a făcut Agheasma Mică, gospodarii vor stropi vitele și animalele, dar și casa și livezile sau grădinile, pentru a avea spor la lucrările agricole și pentru a fi feriți de grindină
  • De asemenea, se spune că apa sfințită de Izvorul Tămăduirii are proprietăți curative, iar cei care sunt bolnavi şi vor bea agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se vor însănătoși
  • Se spune că dacă o persoană va lăsa, în ziua de Izvorul Tămăduirii o cană sau un vas cu apă sub un nuc sau un șoc, iar mai târziu va găsi pământ pe fundul recipientului, acest lucru ar putea însemna că nu va mai avea mult timp de trăit
  • De asemenea, credința spune că sufletele celor care mor în această zi, se duc direct în Rai

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Acoperământul Maicii Domnului, mare sărbătoare pentru creştini! De ce se sărbătoreşte pe 1 octombrie?



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Izvorul Tămăduirii 2022. Când pică Izvorul Tămăduirii în acest an

Nume de copii 2026: care sunt cele mai inedite nume pentru bebelușul tău, semnificații și inspirație

Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”

Cadavrul unei femei a fost descoperit la 150 de metri de locul unde A FOST GĂSIT UN CRANIU în urmă cu câteva săptămâni. Câinele unei localnice a adus în casă un INDICIU TULBURĂTOR

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste” și soțul ei, Osman Karakoç au sărbătorit 13 ani de la căsătorie

Sâmbătă, de la ora 14:45, la ”ROventura”, Moinești, o veritabilă destinație de vacanță

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro