Irina Shayk şi Bradley Cooper, la un pas de divorţ

Irina Shayk şi Bradley Cooper, la un pas de divorţ
Irina Shayk şi Bradley Cooper, la un pas de divorţ

Irina Shayk, decizie radicală în privința lui Bradley Cooper! Ce a făcut vedeta după zvonurile că Bradley Cooper și Lady Gaga se iubesc.

După ce s-a tot zvonit că Bradley Cooper și Lady Gaga ar fi mai mult decât colegi în filmul „A star is born”, logodnica actorului a luat o decizie radicală.

Irina Shayk, cea care s-a iubit în trecut cu Ronaldo, ar fi părăsit casa de peste 3 milioane de dolari pe care o împărțea cu Bradley Cooper, potrivit presei străine.

Deși la Premiile Oscar a fost extrem de relaxată și de degajată în momentul în care Lady Gaga și Bradley s-au sorbit din priviri în timp ce cântau împreună hitul „Shallow”, se pare că Irinei nu i-au picat deloc bine aceste zvonuri, iar acum relația celor doi ar fi pe sfârșite, dacă e să ne luăm după zvonurile tabloidelor.

Ce a dezvăluit o sursă apropiată cuplului

Supermodelul din Rusia în vârstă de 33 de ani și Bradley Cooper sunt împreună de patru ani și au împreună o fetiță în vârstă de doi ani, pe nume Lea De Seine.

O sursă apropiată cuplului a spus:

„Lucrurile s-au răcit între Bradley și Irina. Nu au fost bine în ultimele luni și Irina a decis că ar fi mai bine dacă s-ar muta într-un loc doar al său. Se pare că nu a mai rămas nimic de făcut pentru ca cei doi să se împace”, a spus persoana respectivă pentru The Sun.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

HOROSCOP. Mercur în Rac 4-27 iunie. Schimbări radicale pentru toate zodiile! Taurii se canalizează pe interes, Berbecii trebuie să fie atenți la familie

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

VIDEO Gestul revoltător făcut de Lamine Yamal în momentul în care Harry Kane a primit Balonul de Aur. DECLRAȚIILE unchiului său au complicat și mai mult situația: "Foarte trist! Toată lumea știe asta. Dacă îți..."

Rojbin Erden, care joacă rolul Asi în serialul Inimă rebelă, în cele mai îndrăznețe ipostaze! Iată cum a fost surprinsă superba actriță într-o ședință foto incendiară 

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro