Irina Loghin a cules leurdă cu mâna ei! Care este locul în care merge de mai bine de 50 de ani? "Veneam când aveam copiii mici, mă aducea soțul la pădure și el pleca și venea seara să mă ia!"

Irina Loghin a cules leurdă cu mâna ei! Care este locul în care merge de mai bine de 50 de ani? "Veneam când aveam copiii mici, mă aducea soțul la pădure și el pleca și venea seara să mă ia!"

Interpreta de muzică populară își amintește cu drag de momentele în care și în tinerețea sa obișnuia să culeagă leurdă din același loc.

Irina Loghin este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară, de la noi din țară. Aceasta încă se bucură de succesul pe care îl are în cariera sa, chiar și la vârsta de 86 de ani, dar și pe plan personal, fiind mamă. Cu toate acestea, puține sunt persoanele care știu cât de mult îi place acesteia zona de pădure și de unde își culege singură leurda, atunci când este vremea ei.

Irina Loghin a cules leurdă cu mâna ei

Citește și: Cum l-a așteptat Irina Loghin pe Fuego, la artistă acasă. Cu ce preparate l-a surprins pe colegul de scenă. “Trebuie să pui suflet. E extraordinar la servit.”

Irina Loghin a cules leurda cu mâna ei! [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Irina Loghin a împlinit vârsta de 86 de ani! Ce vizită a primit în avans, dar și de ce daruri s-a bucurat interpreta de muzică populară? "Să fiți sănătoasă și să vă bucurați de copii, să vă bucurați de publicul care vă adoră!"

Recent, aceasta a postat un filmuleț pe pagina sa de Facebook, acolo unde s-a dus să culeagă leurdă, chiar ea. Astfel, Irina Loghin și-a ales locul îndrăgit, în pădure la Băneasa, loc pe care obișnuia să îl viziteze și atunci când avea copiii mici, și a început să aleagă leurda mai bună, aceasta fiind perioada potrivită de cules, dat fiind faptul că leurda se rupe mai bine și este mai crudă și mai bună de consumat.

“Este momentul leurdei, este numai bine de cules acum, mai mare devine bătrâioară, deci este foarte crudă și are sucul în ea. Crescând mai mare se duce sucul din ea. Ia uite, se culege bine, se rupe bine, are codițele fragede. De abia aștept să mănânc eu salată de leurdă. Trebuie să le și știi aici la pădure, eu le știu de… eu vin de 50 și ceva de ani aici în pădure.

Citește și: Noi tensiuni între Daniela și Valentin: „Mă blamezi...”. Daniela nu-și mai poate stăpâni emoțiile și izbucnește în lacrimi- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Veneam când aveam copiii mici, mă aducea soțul la pădure (n.r. în Băneasa), mă lăsa mai la marginea pădurii, mai aproape de restaurant acolo și el pleca și venea seara să mă ia, pentru că atunci nu se întâmplau atâtea nenorociri. Veneam, stăteam liniștită, era civilizație, era ordine, era lumea altfel. Deci stăteam cu ei până seara când venea soțul să mă ia. De aceea îmi place, casa mea la țară este sub pădure, un cătun unde stau sub pădure acolo, de acolo am îndrăgit atât de mult. Nu vă dați seama ce bucuri simt aici în pădure!”, a menționat Irina Loghin, în filmulețul postat pe pagina sa de Facebook.

Irina Loghin a cules leurda cu mâna ei! [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Irina Loghin a împlinit vârsta de 86 de ani! Ce vizită a primit în avans, dar și de ce daruri s-a bucurat interpreta de muzică populară? "Să fiți sănătoasă și să vă bucurați de copii, să vă bucurați de publicul care vă adoră!"

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”

CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul când Memiș Selciuc s-a prăbușit A ȘOCAT familia și apropiații saxofonistului. GESTUL care i-a revoltat pe cei care au văzut IMAGINILE: "Nu vă este rușine! Nu a apucat..."

VIDEO Plăcerile vinovate ale vedetelor: de la ciocolată la parfumuri scumpe sau investiții în imagine

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro