Livia Bordea a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața sa, de dinainte de divorțul de Cătălin Bordea.
Livia și Cătălin Bordea au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc. Cei doi au fost căsătoriți timp de 8 ani, iar de curând au semnat actele de divorț. Potrivit apropiaților cuplului, decizia de a divorța i-a aparținut Liviei, care traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional.
Astfel, deși Cătălin Bordea a încercat să o convingă pe brunetă să nu divorțeze, Livia a hotărât că așa este mai bine pentru cei doi, după luni întregi în care a simțit că relația lor nu mai funcționează. Ulterior, comediantul nu a mai avut de ales altceva decât să privească cu resemnare acest capitol din viața sa.
Livia Bordea și-a dorit să nu mai trăiască în urmă cu câțiva ani
Citește și: “Am semnat actele de divorț!” Cătălin Bordea a confirmat despărțirea de soția sa
Fosta soție a lui Cătălin Bordea a fost mereu o prezență discretă în mediul online, iar de-a lungul timpului s-a afișat pe contul său de socializare cu zâmbetul până la urechi și foarte fericită. Cu toate acestea, în urmă cu câțiva ani, Livia a postat pe contul său de Facebook un mesaj cutremurător. Bruneta și-e exprimat gândurile pe care le-a avut atunci când a traversat o perioadă neagră din viața ei.
Fără să ofere prea multe detalii despre cauza care a făcut-o să aibă stările enumerate mai jos, Livia Bordea a decis să își deschidă sufletul în urmă cu câțiva ani și să recunoască faptul că a suferit nespus de mult, ajungând astfel să se gândească dimineți la rând că nu își mai dorește să trăiască.„ Probabil că, dacă ai fost în locul ăla întunecat, știi exact despre ce vorbesc.
Ei bine, nu. Nu e suficient să vrei. Pentru că nu ai de unde să vrei. Când nu există motiv să te trezești dimineața, când ai prefera să mori în loc să deschizi ochii după o noapte oricum nedormită.
Când nu găsești explicație pentru starea îngrozitoare în care te afli, lume dragă, nu e suficient doar să vrei.
Dar o să scriu. Pentru cei care cred că dacă zâmbești mereu, automat ești fericit mereu. Poate ești. Dar e posibil să nu fii. Eu n-am fost. Eu m-am trezit din somn plângând în hohote, aparent fără vreun motiv. Eu am dormit câte o oră pe noapte, timp de o lună. ” a scris Livia pe Facebook.
Citește și: Fostul concurent de la „Casa iubirii” urmează să devină tătic! Iubita lui va naște u...- kanald.ro
Livia Bordea a primit tratament medicamentos pentru stările sale emoționale
Bruneta a mărturisit că a încercat să găsească tot felul de soluții pentru a scăpa de acele stări care o copleșeau. Astfel, Livia a apelat la ajutorul unui specialist în domeniu, care i-a prescris un tratament medicamentos. Cu toate acestea, fosta soție a lui Cătălin Bordea a refuzat să-și administreze acele pastile și a ales să lupte de una singură împotriva acelor gânduri copleșitoare.
„Eu am băut doar cafea şi am mâncat biscuiți o bună perioadă. Altceva nu puteam. Tot ce ştiam e că eu nu mai pot așa. Mă priveam în oglindă şi încercam, printre lacrimi, să mă adun. Să îmi spun că sunt bine, că e o fază, un moft, cum mi se tot repeta. Dar tot ce îmi doream era să dispar. Mi s-a pus un diagnostic, mi s-au recomandat pastile. Nu le-am vrut. Am plecat de unde eram. Și eram în Paradis. Am luptat singură şi nu ştiu dacă asta a fost cea mai bună alegere. Dar așa am ştiut eu să procedez.”, a adăugat Livia Bordea.