Inaltarea Domnului 2018. Ce NU TREBUIE sa faci pentru a nu atrage ghinionul, avertisment mai ales pentru femei

Inaltarea Domnului 2018. Ce NU TREBUIE sa faci pentru a nu atrage ghinionul, avertisment mai ales pentru femei

Crestin ortodocsii sarbatoreasc Inaltarea Domnului pe 17 mai. Sarbatoarea, care in popor se mai numeste Ispas, aminteste de viata pamanteana a Mantuitorului.

 

Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului, scrie ele.ro. Sărbătoarea cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, de aceea se serbează mereu în joia saptamănii a şasea după Paşti.

 

Există obiceiul ca în această zi, creştinii să se salute cu "Hristos s-a înălţat!" Tot în această zi, în bisericile noastre se face pomenirea generală a eroilor morţi pe câmpurile de luptă, pentru ca sufletele lor să se bucure de ajutorul Mântuitorului înălţat la cer. În unele părţi de ţară, în ajunul Înălţării, seara, se pun frunze de pelin la ferestre şi la uşi, ca şi în paturi.

 

în unele zone ale ţării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru ca Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălţării. În alte zone, fetele şi feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare. Se zice că Cerurile sunt deschise de la Paşti până la Înălţare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi şi ajung direct în Rai.

 

Tot în această zi se fac pomeni si se împart pentru morţi, în special brânza, ceapa verde, pâine caldă şi rachiu. Casele şi mormintele se împodobesc, în unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean.

 

Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântână.

 

Citeste continuarea AICI. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Surpriza de proportii! Fratele Ancai (Razboinicii) s-a cuplat cu o fosta concurenta de la Exatlon!

Andreea Ibacka și Cabral divorțează? Reacția vedetei PRO TV când a fost întrebat

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

DETALIUL CUTREMURĂTOR descoperit de medici la băiatul de 4 ani care a fost găsit mort într-o baltă. DE CE NU S-A MAI ÎNCERCAT RESUSCITAREA

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Horoscop vineri, 15 mai 2026: Un semn zodiacal este nevoit să mintă pentru a nu își pună prietenii într-o situație stingheră, chiar dacă acest lucru îl va măcina mult timp de acum

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro