În această seară, de la ora 22:00, în “Familia Borgia”, Cesare, pus în dificultate de suveranul francez

În această seară, de la ora 22:00, în “Familia Borgia”,  Cesare, pus în dificultate de suveranul francez
În această seară, de la ora 22:00, în “Familia Borgia”, Cesare, pus în dificultate de suveranul francez

Și în această seară, fanii îndrăgitului serial “Familia Borgia” vor fi martorii aventurii, a luptei și a intrigilor, alături de fascinanta familie Borgia, odată cu difuzarea unui nou episod al producției preferate, de la ora 22:00, la Kanal D2.

Cesare are neînțelegeri cu Regele Franței, care, până odinioară, îi aducea osanale pentru unirea Statelor Papale. Acum, se pare că doar simpla pomenire a numelui Cesare Borgia îl transformă pe suveranul francez într-o persoană <stranie>.

În fapt, Ludovic este supărat pentru că a așteptat să se întâmple două lucruri, cu ajutorul lui Cesare, și nici unul dintre acestea nu s-a petrecut. Primul, acordul Papei privind revendicarea tronului Neapolelui, iar cel de-al doilea, garantarea, de Rodrigo Borgia, a dreptului trupelor franceze de a traversa Statele Papale. Cesare promite că aceste fapte să se întâmple cât mai curând, dar îi cere regelui francez să îi permită ca soția și fiica lui să i se alăture.

La Roma, o boală mortală zguduie orașul. Papa este îngrijorat de ceea ce se poate întâmpla dacă maladia nu este ținută în frâu. 

Nu ratați, în această seară, de la ora 22:00, un nou episod din serialul ”Familia Borgia”, numai la Kanal D2.

 

 

 

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Jamila, mesaj dureros pe rețelele de socializare: „Păcat că uităm să fim oameni.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

VIDEO Daniela, protagonista unor IMAGINI care stârnesc un val de reacții. Ce a negat în fața prezentatoarei TV, deși CAMERELE DE FILMAT au surprins-o: "Doamne ferește! Și zice că Valentin minte. Prima dată a..."

VIDEO Zeci de mii de oameni au comemorat victimele atacului armat din Cracovia

Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 11 noiembrie 2026. Temperaturile urcă până la 18 grade Celsius. Unde sunt așteptate ploi

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro