În această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul ”Inimă rebelă”, la Kanal D

În această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul ”Inimă rebelă”, la Kanal D
În această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul ”Inimă rebelă”, la Kanal D

Yaman și o copilarie pierdută ”Îți poți înjunghia fratele, dar tot te întorci și-l îmbrățișezi!”

În această seară, telespectatorii Kanal D vor intra în atmosfera plină de emoție și suspans a serialului “Inimă rebelă”, difuzat de miercuri până vineri, de la 20:00, Kanal D. Îl vor regăsi pe Yaman amintindu-și îndurerat că a fost ținut în pivnița casei frumoasei Rüya, când a fost răpit în copilarie. Mai mult, tânărul realizează că răpitorul său este chiar unchiul fetei, İlker. O întâmplare face ca Yaman să afle că cineva din familia Soysalan a fost  implicat în această teribilă dramă care i-a schimbat cu totul cursul vieții.

Realizând că este victima unui joc murdar care implică familia fetei de care simte că se îndrăgostește, Yaman își pune întrebări asupra legăturii sale cu frumoasa Rüya.

Tânara condamnă manifestările nepotrivite ale mamei sale și ale fratelui acesteia, Ilker, și face front comun cu Yaman.

În timp ce Alaz și Çağla sunt fericiți că au reușit să îl scoată pe Yaman din viața lor, cel din urmă va face demersuri pentru a afla cine i-a furat copilăria, iar acțiunile tânărului vor destabiliza, din nou, echilibrul celor din jur. Alaz și Çağla sunt luați prin surprindere atunci când fratele lor, Yaman Ali, se întoarce în sânul familiei, deși aceștia își doreau ca acest lucru să nu se mai întâmple. Cu chipul senin, mascându-și durerea din suflet, Yaman le spune fraților săi că nu i-a putut părăsi: ”Îți poți înjunghia fratele, dar tot te întorci și-l îmbrățișezi!”

Și Neslihan condamnă comportamentul celor doi copii ai săi, Alaz și Çağla, și este dispusă să facă totul pentru ca Yaman să se simtă, din nou, iubit de întreaga familie.

Cum va face față Yaman descoperirilor făcute și retrăirii unui trecut dureros și, cum va reacționa familia Soysalan atunci când încercatul tânăr dezvăluie că știe cine l-a răpit, în copilărie, puteți afla în această seară, de la ora 20:00, în episod tulburător din serialul ”Inimă rebelă”, difuzat numai la Kanal D.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce spune Radu Ștefan Bănică despre greșelile de până acum și motivul pentru care nu urmează sfaturile din jur: “Mai și pierd, dar învăț!”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

Ce a făcut sora Valentinei după prelungirea ARESTULUI PREVENTIV al lui Vlad Băltățeanu?! Este de-a dreptul DUREROS la ce gest a recurs: "Viața te surprinde când..."

Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară a fost externat din Clinică de Psihiatrie Infantilă și dus la audieri. Iată ce va urma pentru băiatul de 13 ani

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro