Felix Baumgartner a fost înmormântat în cursul zilei de 30 iulie, într-o ceremonie restrânsă, doar cu familia și iubita lui.
Felix Baumgartner a fost condus pe ultimul drum miercuri, 30 iulie, cu o ceremonie restrânsă, la care a participat familia și iubita lui. Cei care au vrut să își ia rămas bun de la el, au putut să o facă în ultimele două zile, lăsând mai multe mesaje de condoleanțe în cartea lăsată special pentru asta.
Ce surprind singurele imagini de la înmormântarea lui Felix Baumgartner?
Imagini de la înmormântarea lui Felix Baumgartner
[Sursa foto: krone.at]Întreaga ceremonie a fost extrem de discretă, mai ales că încă de la priveghi filmatul a fost interzis. Felix a fost condus pe ultimul drum de familie și Mihaela Rădulescu, cea care i-a fost alături în ultimul deceniu. Cu puțin timp înainte de înmormântare, un spectacol aerian a avut loc în onoarea lui Felix Baumgartner, avioanele decolând cu fum colorat. Imaginile au fost surprinse de publicația krone.at. Conform sursei menționate, o altă imagine a fost publicată, cea de când aveau loc pregătirile pentru ceremonie. Mihaela Rădulescu a fost cea care s-a ocupat în detaliu de priveghi și ceremonie, iar zilele trecute, când trupul lui Felix era depus la capelă, un elicopter a fost surprins în timp ce survola pe lângă reședința lui, tot în semn de omagiu. Mesajele de condoleanțe au curs în cartea lăsată special pentru asta, iar sicriul a fost înconjurat de flori albe. Lângă acesta se afla casca și parașuta lui, folosite în săriturile sale, iar în spate rula un ecran cu momente din carieră. Fosta prezentatoare TV a fost și ea surprinsă în fotografii, îmbrăcată în alb, în semn de omagiu, iubire pură și respect față de omul care i-a fost alături în ultimul deceniu. Chiar dacă a fost copleșită de tot ce s-a întâmplat, vedeta a avut puterea să stea de vorbă cu cei veniți la priveghi. Felix Baumgartner s-a stins din viață la 56 de ani, în timpul unui salt cu parapanta, în timp ce se afla în vacanță cu Mihaela Rădulescu. Ancheta continuă pentru a se stabili cauzele care au dus la decesul sportivului, fiind luate în calcul și defecțiuni tehnice.
Imagini de la înmormântarea lui Felix Baumgartner