Idei de aranjamente florale de Paşte

Idei de aranjamente florale de Paşte

Iubeşti florile, primăvara, decoraţiunile şi sărbătorile? Atunci Paştele este şi pentru tine un prilej de a transforma zilele de sărbătoare în momente magice, pline de bucurie, frumuseţe şi culoare.

 

Dacă pentru unii Paştele nu are farmec fără preparatele tradiţionale, pentru alţii nu se poate concepe această sărbătoare fără decoraţiuni tematice şi flori de primăvară. Persoanele care locuiesc la casă îşi pot cultiva florile preferate în curte sau grădină, însă de acest privilegiu nu se vor bucura şi cei care trăiesc în apartamente de bloc. Acestora le rămâne o soluţie la fel de viabilă: cumpărarea florilor sau aranjamentului floral de la florăriile fizice sau online. Este chiar mai simplu. De exemplu, când iei o pauză de la pregătirile pe care le faci pentru Paşte, poţi accesa site-ul unei florării şi să vizualizezi cât mai multe aranjamente şi flori de Paşte, astfel încât să le alegi pe cele care te reprezintă.

În rândurile următoare îţi oferim câteva idei de aranjamente pentru masa festivă de Paşte, dar şi sugestii de flori pentru rude şi prieteni:

Aranjamente de Paşte pentru casă

Orice achiziţie pentru casă, mai ales când este zi de sărbătoare, trebuie să transmită ideea de atmosferă caldă de familie. Aşadar, în cazul în care îţi doreşti un aranjament floral pentru masa festivă de Paşte, ia în calcul varianta unui model mai puţin pretenţios, dar mai familiar şi de inspiraţie tradiţională. De exemplu, un aranjament compus din crini, frezii, crizanteme si verdeaţă, aşezate într-un coş din răchită va sta perfect alături de preparatele tradiţionale, într-un decor mai rustic. Dacă vremea nu ţi-e suficient de favorabilă să aranjezi masa de Paşte afară, poţi aduce o mostră de “grădină plină cu flori” la interior cu ajutorul unui aranjament floral. Iată cum: alege un aranjament cu flori variate şi colorate (de exemplu, anemone, frezii, lalele în diverse culori) aşezate într-o cutie decorată sugestiv.

Te asigurăm că va fi o “prezenţă spectaculoasă” în decor.

Aranjamente de Paşte pentru cei dragi

Dacă intenţionezi să le oferi rudelor sau prietenilor un aranjament floral vesel, te poţi orienta către unul compus din flori colorate în combinaţie cu flori albe (de exemplu, trandafiri portocalii, gerbera multicolore şi lisianthus alb). Înainte de a oferi un aranjament floral drept cadou, ar fi frumos să te gândeşti la simbolurile pascale şi să le incluzi în darul tău. De exemplu, iepuraşul este un simbol al Paştelui, cel care aduce cadouri. Aşadar, poţi alege un aranjament de Paşte compus din flori şi o decoraţiune-iepuraş, care să transmită ideea că iepuraşul este cel care dăruieşte florile. Dacă aranjamentul floral îl vei oferi unei persoane speciale din viaţa ta, optează pentru un aranjament special, care să aibă o formă atipică sau care să fie compus dintr-o combinaţie inedită de flori: solidago, trandafiri, mokara cyclam, viburnum, skimmia.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Rulada cu carne si oua fierte. Un preparat ideal pentru Paste

Meghan Markle ar fi cheltuit toată averea Prințului Harry. Cum încearcă ducele să-l convingă pe Regele Charles să le deschidă din nou ușa Familiei Regale

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

Iosif NU A MAI ȚINUT SECRETUL și face DEZVĂLUIREA MOMENTULUI! Ce se întâmplă cu el și Lucia și CUM VOR REACȚIONA persoanele care i-au susținut în emisiunea Casa Iubirii: "Vreau să știți lucrul ăsta, noi..."

Canicula va pune din nou stăpânire pe România: se vor înregistra temperaturi de până la 39 de grade Celsius! Iată cum va fi vremea la începutul lunii august și cât va dura valul de căldură

Horoscop săptămânal 27 iulie – 2 august 2026: Zodia care se gândește doar la propriul viitor. Aceasta își va cumpăra casa mult visată

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro