Iancu Sterp a făcut o retrospectivă a copilăriei sale și a vorbit despre perioada alături de familie.
Iancu Sterp este extrem de fericit de când a devenit tată, iar momentele petrecute alături de soția lui, Denisa, îi aduc împlinirea de care are nevoie. La fel de fericit este și atunci când vorbește despre familia lui, deoarece are o relație strânsă cu cele două surori și artistul Culiță Sterp. Fiecare are o familie frumoasă, fiind acum la casele lor, însă nu uită de toate momentele în care și-au fost aproape și s-au sprijinit necondiționat.
Iancu Sterp, destăinuiri despre copilăria alături de frați
Citește și: Iancu Sterp, dezvăluiri emoționante despre cel de-al doilea copil: „Dau puțin din casă”
Citește și: Fiul lui Iancu și al Denisei Sterp a primit binecuvântarea. De ce nu a fost cel mic botezat: “Ne rugăm!”
Recent, Iancu Sterp a fost invitat în cadrul podcastului MANIFEST cu Mădălina Mariș, acolo unde a vorbit cu sinceritate despre perioada copilăriei. Chiar dacă a trăit într-o familie modestă, tânărul mărturisește că erau extrem de fericiți. Dormeau toți într-o camera, însă nu lipseau zâmbetele și voia bună. Au învățat să muncească din greu și să aibă tot ce își doresc, iar acum culeg roadele muncii lor.