„I-a pus pe copii sub ea, ca să-i protejeze.” Ce vedetă și-a găsit familia sub ruinele din Turcia



O mare tragedie a avut loc în urmă cu două zile, în Turcia și în Sira, după un cutremur devastator. În zona din Turcia, în care multe orașe au fost distruse se afla și familia unei vedete, mai exact, Gazi Demirel, un artist de origine turcă.


In articol:

Artistul a aflat că mulți dintre membri familiei sale au fost prinși sub ruine, iar o nepoată s-a stins din viață, salvându-și copiii.

Citește și: Serialul turcesc “Totul pentru familia mea”, prima opțiune a telespectatorilor, la nivelul întregii țări Adriana Nicoleanu

Gazi Demirel și-a găsit familia sub ruinele din Turcia

Gazi Demirel trece printr-o perioadă cruntă, după ce familia lui, care a rămas în Turcia, a fost victima cutremurului în care aproximativ 5.000 de persoane s-au stins din viață. Cel mai dureros lucru pentru artist a fost că una dintre nepoatele lui a decedat, pentru a-și salva copiii.

Este vorba despre soția nepotului său din partea surorii, care avea doar 27 de ani și a făcut tot ce a putut pentru a-și salva copiii.

Din păcate pentru toți, nu a supraviețuit, iar unui copil în vârstă de 5 ani i-a fost amputate piciorul.

Citeste si: Mărturisirea făcută de o copilă lui Sorin Bontea: „Cere-i pensie alimentară”- wowbiz.ro

Citeste si: Din ce face bani acum fosta soție a lui Dinu Maxer? Determinată din fire, artista nu a profesat niciodată în domeniul studiat și s-a reprofilat- radioimpuls.ro

„Casele lor au fost dărâmate. Sora mea și familia au fost găsiți sub ruine cu răni. Din păcate, soția unui nepot a fost găsită fără viață, pentru că și-a apărat cei trei copii. I-a pus pe cei trei copii sub ea, ca să-i protejeze, dar din păcate ea a murit, iar unul dintre copii și-a pierdut picioarele.”, a spus Gazi Demirel în cadrul unei emisiuni TV.

„I-a pus pe copii sub ea, ca să-i protejeze.” Ce vedetă și-a găsit familia sub ruinele din Turcia

[Sursa foto: Profimedia]

Artistul  cere ajutorul statului român

După ce familia lui a suferit o pierdere uriașă, artistul cere ajutorul statului român pentru cetățenii turci rămas fără locuințe și fără posibilitatea de a se întreține în această perioadă. Artistul a transmis că sufletul lor plânge încontinuu și își dorește ce este mai bun pentru cei din țara lui, care au rămas pe străzi, iar din acest își dorește ca aceștia să vină la noi în țară.

„Sufletul nostru plânge cu sânge în continuu și am o mare rugăminte la autoritățile române.(...) Oameni buni care conduceți țara mea frumoasă, dacă se poate să mai lăsați să vină aici oamenii turci care au rămas fără casă și stau pe străzi. E frig acolo, plouă, ninge. Îi lăsăm așa să moară?”, a transmis, plângând, artistul.

„I-a pus pe copii sub ea, ca să-i protejeze.” Ce vedetă și-a găsit familia sub ruinele din Turcia

[Sursa foto: Profimedia]

Citește și: „Multe comportamente obraznice între membrii echipajului.” Angajații vaselor de croazieră au oferit detalii uluitoare despre ce se întâmplă în aceste locații

 


Abonează-te pe

Citește și:

„Dacă și eu am copii urâți, înseamnă că sunteți chiori.” Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare

Cât te costă o nuntă în anul 2023. Ce sumă de bani trebuie să scoți din buzunar pentru cununia religioasă

Iubita lui Damian Drăghici, despre diferența de vârstă dintre ei: 'Eu am vreo 56 de ani și el 15...' - ego.ro

Adda, surprinsă de mărturisirile făcute de fiul său. Micuțul i-a spus artistei că este bătrână. Reacția surprinzătoare a Addei - kudika.ro

Calendar ortodox 1 aprilie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă? - stirilekanald.ro

Narcis de la Bărbulești îi datorează totul tatălui său: „Datorită lui sunt ceea ce sunt, datorită lui fac ceea ce fac”. Declarații emoționante despre familia sa - kanald.ro

Deea Maxer, pregătită să înceapă o nouă etapă din viața sa. Ce schimbări vrea să facă după divorțul de tatăl copiilor ei, Dinu Maxer - radioimpuls.ro

EDU.RO Subiecte simulare BAC 2023. Ministerul Educației publicat subiectele la Chimie, Biologie, Fizică și Informatică UPDATE - wowbiz.ro

Clipul zilei pe KFETELE.RO:
DISTRIBUIE
acest articol

Informatiile zilei
Veste bună pentru femeile din România! Statul oferă vouchere de 250 de lei pentru alimente, chiar înainte de Paște
Citește mai departe
Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Vedete
Parteneri