„Dacă și eu am copii urâți, înseamnă că sunteți chiori.” Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare

„Dacă și eu am copii urâți, înseamnă că sunteți chiori.” Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare
„Dacă și eu am copii urâți, înseamnă că sunteți chiori.” Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare

În urmă cu puțin timp, Florin Salam și-a dorit să lămurească o serie de aspecte despre familia sa, mai exact, despre copiii lui. Artistul a le-a transmis un mesaj persoanelor care au spus lucruri destul de deranjante la adresa celor apropiați lui.

Florin Salam nu apare destul de des în fața publicului, dar în momentele în care decide să o facă, înseamnă că are un mesaj important de transmis pentru cei ce îl urmăresc. Cu toate că nu este de acord cu live-urile pe rețelele de socializare, el a considerat că doar așa poate lămuri o astfel de situație.

Citește și: Betty Stoian și Florin Salam se tem pentru viața lor. Cei doi au depus plângere împotriva lui Costeluș de la Clejani, după ce au fost amenințați

Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii au fost jigniți pe rețelele de socializare

 Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare
Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare[Sursa foto: Instagram]

De-a lungul timpului s-au vehiculat foarte multe răutăți despre artist și familia sa. Artistul nu le-a pus la suflet și le-a ignorat, dar în momentul în care a venit vorba despre copiii lui, nu a putut să tacă și să nu îi apere.

Internauții au rămas de-a dreptul uimiți, după mesajul pe care l-a trimis Florin Salam, dar este clar faptul că ceea ce s-a spus despre copiii lui l-a deranjat foarte tare.

Artistul a intrat live pe contul său de TikTok și a le-a transmis un mesaj tuturor celor care i-au jignit copiii. El a explicat că pentru el copiii săi sunt cei mai frumoși și a ținut să se mândrească cu fiecare în parte, lăsând gurile rele să vorbească.

„Și ce dacă a zis? Păi, ăștia sunt urâți? Dacă și eu am copii urâți, înseamnă că sunteți chiori! Puteți să spuneți ce vreți voi, dar să spuneți că am copii urâți… Eu am cei mai frumoși copii. N-ați văzut-o pe Betty, Dani, Rania, Măriuța, Dani cel mic. Să nu mai zic de Roxana mea. Eu sunt mai zăpăcit. Dar când e vorba de familie. Eu am cea mai frumoasă familie.

Știți și voi treaba asta. De ce să mă supăr? Dacă și de mine spuneți că am copii urâți…”, a spus Florin Salam, în cadrul unui live pe pagina sa de TikTok.

 Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare
Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare[Sursa foto: Instagram]

Ce a adăugat Roxana Dobre, soția artistului

Nu doar cântărețul a fost afectat de gurile rele din mediul online, ci și Roxana Dobre, care a menționat că oamenii sunt răi și invidioși și că niciodată nu ai cum să fii pe placul tuturor.

Citește și: Incredibil ce se întâmplă între Lia și Filip: „Încheiem...”. Tânărul a dezvăluit totul în mediul online- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

„Dacă sunt frustrați. Sunt oameni răi… Nu avem cum să fim pe placul tuturor! Dacă am lua în calcul toate prostiile…”, a

adăugat și Roxana Dobre, soția manelistului.

 Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare
Cum a reacționat Florin Salam, după ce copiii lui au fost jigniți pe rețelele de socializare[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cine este Betty Salam. „Nu am regrete, nu regret absolut nimic, orice aș face sau orice voi face pe viitor îmi asum întotdeauna"



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Timpul vindecă totul.” Cum a reacționat Florin Ristei, după ce s-a zvonit că el și Naomi Hedman nu mai formează un cuplu

Ce a făcut Andra imediat după ce Cătălin Măruță a semnat cu Antena 1. Regula pe care cei doi o respectă în relație

EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare

Momentul pe care telespectatorii NU L-AU VĂZUT ÎN TIMPUL EMISIUNII. Alexandru și Diana s-au sărutat, iar CAMERELE AU SURPRINS imaginile din Casa Iubirii. Ce spun cei doi și ce au scos la iveală: "Îmi este rușine, să..."

Transfăgărăşanul se închide sâmbătă. Circulaţia va fi oprită timp de 11 ore pentru desfăşurarea unei competiţii de triatlon

Câte zile libere vor avea angajații români în 2027. Calendarul complet al sărbătorilor legale

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro