Horoscopul lunii septembrie 2017: schimbari radicale pentru trei zodii in prima luna a toamnei

Horoscopul lunii septembrie 2017: schimbari radicale pentru trei zodii in prima luna a toamnei
Horoscopul lunii septembrie 2017: schimbari radicale pentru trei zodii in prima luna a toamnei

Spre deosebire de ultima lună de vară, septembrie ne aduce o multitudine de conjuncturi astrale care mai de care mai ofertante. Este drept că deşi o bună bucată din ele sunt armonioase, există o parte care ne pun vrând-nevrând la treabă. Nu ne rămâne decât să ne pregătim sufleteşte de ceea ce va urma, suflecându-ne mânecile şi informându-ne care sunt aspectele începutului de toamnă.

Mercur Rx conjunct Marte (Leu): gesturi necugetate

 

În preajma zilei de 2, Mercur aflat în retrogradare prin zodia Leului se alătură lui Marte regăsit şi el în acelaşi semn. Pe fondul acestui aspect, se prea poate ca, orbiţi de un orgoliu scăpat de sub control, să adoptăm o atitudine orgolioasă ori chiar să acţionăm într-un fel care ne trădează acest sentiment de vanitate.

Poate că la început am putea fi mândri de cele întreprinse, dar nu va dura prea mult până când vom realiza că am greşit. Se recomandă să ne ne ţinem ego-ul sub control.

 

Mercur revine la mersul direct prin semnul Leului: întoarcerea Regelui

 

Din 5 septembrie încolo, Mercur se mişcă din nou în sens direct prin zodia Leului.

Dacă până în acest moment am acţionat mânaţi de propriul orgoliu nesatisfăcut sau din dorinţa de a demonstra ceva, de acum înainte realizăm încetul cu încetul că măsura propriei persoane este dată de lucruri mult mai diferite. Aşa se face că-n zilele care urmează dăm dovadă mai mult ca în mod normal de compasiune şi generozitate, semn că am înţeles că nu putem creşte decât prin cei de lângă noi.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mihai Voropchievici dezvaluie tainele Zodiacului Arborelui. Ce arbore te reprezinta in functie de data nasterii

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro