Horoscop URANIA. ZILE NEGRE in a doua jumatate a lunii AUGUST pentru doua zodii! Vor avea numai necazuri

Horoscop URANIA. ZILE NEGRE in a doua jumatate a lunii AUGUST pentru doua zodii! Vor avea numai necazuri
Horoscop URANIA. ZILE NEGRE in a doua jumatate a lunii AUGUST pentru doua zodii! Vor avea numai necazuri

Horoscop 2018 Taur bani şi carieră

 

Acest sector de viaţă, poate mai puţin ca anul trecut, rămâne şi în 2018 una dintre cele câteva arii de interes ale tale. În acest an, ai ocazia să consolidezi ceea ce ai realizat în 2017, motiv pentru care nu te poţi relaxa prea mult în lunile care urmează. Caută deci să-ţi aduni forţele şi să demonstrezi că într-adevăr eşti un/o angajat/ă greu de înlocuit.

 

Studiile sau mai bine spus, lipsa lor ori faptul că nu te-ai concentrat pe formarea ta continuă până acum îţi pot afecta, cel puţin într-o anumită măsură, evoluţia la locul de muncă în iulie şi august. Înscrie-te repejor la cursuri de calificare şi/sau dezvoltare pe tot parcursul vieţii pentru a putea să continui drumul în sens ascendent pe acest plan.

 

Din a doua jumătate a lunii noiembrie încolo, capacitatea ta de a conlucra cu asociaţii, clienţii sau colaboratorii poate avea de suferit de pe urma faptului că nu sunteţi sinceri unul cu celălalt. Poate vă ascundeţi lucruri în ceea ce priveşte banii, înlocuiţi clauze în contracte unii fără ştirea celorlalţi sau doar evitaţi să faceţi publice unele informaţii.

 

După cum rezultă din paragrafele de mai sus, se întrevede un an destul de dinamic pe plan profesional pentru tine.

Cu toate acestea, este nevoie să te arăţi mai deschis/ă decât de obicei să încerci tehnici şi metode noi. Nu neglija, de asemenea, educaţia întrucât aceastea te poate ajuta să ai parte de parcursul scontat. Munceşte susţinut.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop weekend 27-29 iulie 2018. Un weekend unic in secolul 21! ACUM este Eclipsa totala de Luna plina sangerie in Varsator!

De ce tot mai multe persoane pun foi de dafin în oțet. Utilizarea surprinzătoare din bucătărie

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

A PLECAT DIRECT la Iosif, la Vaslui, și a rămas fără cuvinte. Nu credea că va vedea asta! Ce a descoperit Lucia după ce A AJUNS ACASĂ la fostul concurent din Casa Iubirii: "Vreau să știți că..."

Doğukan Güngör, care joacă rolul Fatih în serialul „O dragoste”, pasiune nebănuită! Iată cum a fost surprins celebrul actor dincolo de platourile de filmare

Horoscop săptămânal 27 iulie – 2 august 2026: Zodia care se gândește doar la propriul viitor. Aceasta își va cumpăra casa mult visată

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro