Hamilton, noi începuturi

Hamilton, noi începuturi
Hamilton, noi începuturi

În această seară, de la ora 22:30, la Kanal D2, fanii agentului special Hamilton îl vor regăsi pe eroul preferat în noi ipostaze periculoase.

Aflat în Suedia, într-o binemeritată vacanță, alături de iubita sa, Carl Hamilton se pregătește să facă un pas important în viață. Acesta își surprinde iubita, pe Lykke, cu o cerere în căsătorie, însă nu apucă să afle răspunsul acesteia pentru că este chemat de urgență într-o nouă misiune.

Locotenentul Nyholm, un fost coleg al lui Hamilton, aflat în Franța, care a participat la un exercițiu NATO, la Toulon, Franța, a dispărut din vizorul superiorilor, în timpul operațiunii pe care o exercita acolo.

Comandații OP 5 îl convoacă de urgență pe agentul Hamilton, pentru a afla ce cauta Nyholm în Franța, mai ales că NATO nu operează pe teritoriul francez și mai mult, acesta se pare că era considerat în branșă cu un militatr cu factor crescut de risc.

Carl pleacă de urgență în Riviera Franceză și împreună cu Kristin Ek vor trebui să ajute OP 5, dar și armata franceză, pentru a află ce s-a întâmplat cu locotenentul Nyholm și pentru cine lucra acesta.

Nu ratați, în această seară, de la ora 22:30, un nou episod din serialul “Agentul Hamilton”, difuzat la Kanal D2. 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce se întâmplă cu Sânziana Buruiană și cu soțul său, după 11 ani de relație: „Nu mai avem timp.”

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”

Pare greu de crezut! Ce s-ar afla în camera sa de detenție și ce DETALII NEAȘTEPTATE AU IEȘIT ACUM LA IVEALĂ despre viața lui Vlad Băltățeanu din închisoare: "Unde se află acest băiat ai o..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Horoscop luni, 12 octombrie 2026: Zodia care se confruntă cu emoții pueternice. Azi află dacă a fost acceptată la job-ul la care visează de multă vreme

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro