Emilia Ghinescu i-a transmis un mesaj lui Armin Nicoară, la puțin timp după ce el și Claudia Puican au decis să meargă pe același drum.
Pe data de 27 septembrie 2022 Armin Nicoară și Claudia Puican au decis să își unească destinele în fața lui Dumnezeu, iar pe 9 iunie s-au logodit. După ce au avut parte de mai multe amânări, deoarece au parte de un program destul de plin, cei doi au reușit să aibă parte de cel mai frumos eveniment din viața lor.
Citește și: „Ne dăm seama prea târziu.” Claudia Puican, în lacrimi. Ce s-a întâmplat cu artista
Ce mesaj i-a transmis Emilia Ghinescu lui Armin Nicoară, la scurt timp după ce s-au logodit
Cei doi au avut 7 perechi de nași și au avut parte de emoții puternice în cea mai frumoasă zi din viața lor.
În momentul în care cei doi au decis să meargă pe același drum, toți apropiații lor și-au dorit tot ceea ce este mai bun pentru aceștia, printre ei se află și Emilia Ghinescu care le-a urat numai gânduri bune.
Ultimii ani nu au fost destul ușori pentru oameni, iar mulți tineri și-au anulat evenimente mult așteptate, din cauza situației pandemice. În momentul în care cei doi s-au căsătorit, fanii acestora au fost de-a dreptul fericiți.
„Super! Hai cu nunta, că de-asta ma pregătesc”, a spus Emilia Ghinescu.
Care a fost răspunsul lui Armin Nicoară la spusele Emiliei Ghinescu
În ziua în care și-au anunțat persoanele care îi urmăresc că s-au logodit, cei doi îndrăgostiți au primit foarte multe felicitări și gânduri bune din partea tuturor oamenilor. După ce Emilia Ghinescu le-a spus că de abia așteaptă nunta, Armin Nicoară i-a transmis că va începe distracția.
„Super! Hai cu nunta, că de-asta ma pregătesc”, a spus Emilia Ghinescu.
„Doamne ajuta! Să înceapă distracțiaaaaa”, a
răspuns Armin Nicoară.Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro
Claudia Puican, dezvăluiri despre perioada copilăriei
Claudia Puican a povestit că ea provine dintr-o familie modestă și că de-a lungul vieții a întâmpinat multe greutăți. Cu toate că în momentul actual are o situație bună și a reușit să își mute părinții la Timișoara, viața nu a fost mereu blândă cu ea și a fost pusă la încercare de foarte multe ori.
„Oamenii trebuie să ne cunoască și cu bune, și cu rele.