Greul prin care a trecut Brigitte Pastramă, până a obținut casa. Ce a făcut vedeta luni la rând? “Plătisem jumătate de manoperă unor oameni care mi-au tras țeapă.”

Greul prin care a trecut Brigitte Pastramă, până a obținut casa. Ce a făcut vedeta luni la rând? “Plătisem jumătate de manoperă unor oameni care mi-au tras țeapă.”

Brigitte Pastramă a vorbit despre greul prin care a trecut până a obținut casa.

Brigitte Pastramă a muncit mult până când viața să îi ofere ceea ce și-a dorit, iar în cadrul unui interviu pentru Online Story, difuzat pe canalul de YouTube WOWnews, aceasta a vorbit despre cum a primit casa în momentul în care a reușit să achite toate lucrurile pe care le cumpărase pentru renovarea ei. Mergea săptămânal pentru a se ruga de cei de la birouri pentru a primi noua locuință și a spus că a fost a doua din comunitate căreia i s-a dat.  “Când am terminat de achitat ultima parte a mobilei și tot ce aveam de făcut, Dumnezeu mi-a deschis ușa casei. M-a ținut în smerenie până în momentul în care am achitat ce avem de achitat și ce am vrut să schimbă în casă, după care mi-a deschis ușa casei.

Atunci când nu am mai avut, am urlat către cer și am spus: “Doamne, fă o minune”. Că nu ne băga nimeni în seamă. Amâna dintr-o săptămână, într-o săptămână, că nu e aia, că nu e cealaltă și uite așa am mers șapte luni la oamenii aceea, cum este în Biblie o pildă. Este o femeie care vrea să i se facă dreptate și a bătut la ușa judecătorului în fiecare zi până când judecătorul s-a săturat de ea și i-a făcut dreptate. Exact așa eram și eu și m-am dus la ei acolo la birou în fiecare săptămână. “Când îmi dați casa, vă rog?”. Până am primit casa. Am fost a doua din comunitate la care i s-a dat casă.”, a spus Brigitte Pastramă.

Obstacolele prin care a trecut Brigitte Pastramă până să-și vadă locuința gata

Citește și: Brigitte Pastramă vorbește despre momentul în care s-a botezat la 33 de ani: „M-am gândit ce caut eu, netrebnica și păcătoasa de mine, lângă acești oameni. Îi vedeam pe toți îngeri.”

Brigitte Pastramă [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Brigitte Pastramă vorbește despre cumpăna pe care a avut-o în căsnicia cu Florin Pastramă: „Acum 2 ani era să ne despărțim definitiv. Am suferit foarte mult. M-am rugat la Dumnezeu.”

Brigitte a întâmpinat câteva dificultăți și în momentul în care început să o renoveze, deoarece muncitorii pe care îi avea la lucru i-au tras țeapă. Aceasta a primit ajutor de la biserică și din partea unor oameni foarte muncitori pentru a termina de lucrat la casă.  “Și am început să renovez cu ceea ce mi-a plăcut, pentru că deja cumpărasem toate lucrurile pentru ea, tot, plătisem și jumătate de manoperă unor oameni care mi-au tras țeapă, au plecat și nu mi-au terminat lucrarea. Și uite așa m-am dus eu plângând la biserică și m-a întrebat pastorul de ce plâng. Și mi-a dat niște oameni pocăiți, munceau până la 10 seara și munceau frumos, foarte frumos, ceea ce mâna lor făcea era binecuvântat. După ce am terminat casa, am deschis firma cu acei oameni foarte smeriți, africani, pocăiți și am făcut lucruri frumoase.”, a mai spus Brigitte Pastramă.

Citește și: Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Brigitte Pastramă [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Brigitte Pastramă, dezvăluiri neașteptate despre soțul său! Ce l-a împiedicat pe Florin Pastramă să se uite la alte femei: „El nu se duce să caute alinare la o femeie, ci a căutat la Dumnezeu.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase ar fi fost implicat într-un incident conjugal. Autoritățile au deschis o anchetă

CE A RECUNOSCUT Alexandru în fața camerelor a bulversat-o pe Diana. Având deplină încredere în el, concurenta din Casa Iubirii NU S-A AȘTEPTAT NICIO CLIPĂ la ceea ce avea să audă: "Asta ai vrut? Spune? Îți este..."

Tradiții și obiceiuri de Nașterea Maicii Domnului. Ce nu trebuie să faci sub nicio formă de Sfânta Maria Mică, pe 8 septembrie 2026

Horoscop luni, 7 septembrie 2026: Zodia care își caută jumătatea cu atâta patos încât aceasta nu observă că se află chiar sub „nasul” ei

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro