Orice femeie este în căutarea unei geci de iarnă pe care să o poată purta la orice ţinută, călduroasă, practică, elegantă şi modernă.
Şi pentru că este imposibil să găseşti o singură piesă care să răspundă la toate cerinţele, singura soluţie este să ai două sau chiar trei geci de iarnă pe care să le poţi schimba şi purta după necesităţi.
Când începe anotimpul rece, femeile, mai mult decât bărbaţii, vor să ştie că pot conta pe geci călduroase care să le ajute să facă faţă vremii şi, totodată, să le permită să rămână elegante în diverse situaţii.
Totodată, detaliile precum buzunarele cu fermoar, gluga detaşabilă, blana artificială sau o centură în talie sunt importante. Ele pot reuşi să îți satisfacă toate necesităţile şi cerinţele atunci când vine vorba despre geci de iarnă pentru damă drăguţe şi confortabile. Acestea trebuie să se încadreze în stilul personal şi, totodată, să le completeze cu succes garderoba.
În cazul în care nu dorești să optezi pentru o geacă prea groasă şi grea, poți apela la una mai uşoară, precum şi la stratificarea ţinutei. Cu un pulover din lână, o vestă puff şi o geacă de iarnă uşoară de damă, problema confortului termic poate fi rezolvată.
Iată câteva sugestii de geci de iarnă pentru damă care se poartă în acest sezon.
Geacă model puffa argintie
Dacă vrei o geacă de iarnă călduroasă, te poţi orienta către modelul puffa care este matlasat şi mai drăguţ decât cel parka. Este genul de geacă călduroasă, voluminoasă şi pufoasă în care vei fi fericită să te poţi cuibări în zilele friguroase de iarnă.
Citeste si: Urechi infundate: cauze si tratament
Pentru a o putea armoniza cu orice ţinută şi a rămâne în trendurile din acest sezon, o poţi alege în varianta argintie, metalizată. O vei putea purta atât la pantalonii din stofă eleganţi, cât şi la blugi şi poţi să fii sigură că, de fiecare dată, vei atrage toate privirile asupra ta şi nu vei trece neobservată.
Geacă de damă cambrată cu guler din blană artificială
Dacă vrei ceva mai feminin şi mai drăguţ, poţi lua în considerare geaca de damă cambrată care îţi pune în evidenţă talia. Pentru un plus de feminitate, un guler de blană artificială poate fi o idee bună. Cu o astfel de geacă poţi completa cu succes ţinutele elegante, dar şi pe cele office sau casual.
Geacă de damă de iarnă în carouri
Dacă îţi place stilul ecosez scoţian sau cel englezesc, sigur eşti atrasă de carouri, iar ideea unei geci de iarnă în carouri ţi se va părea atrăgătoare. Este perfectă pentru un look urban relaxat, casual, cool sau rafinat şi, totodată, va arăta incredibil cu o fustă sau cu un pantalon simplu.
De asemenea, o poţi purta cu blugi, fuste conice din stofa, pantaloni din piele negri sau din stofă de lână. Dacă ştii să armonizezi culorile, ţinutele tale vor fi mereu elegante şi atrăgătoare. Nu uita că la o astfel de geacă, este de preferat să alegi piese vestimentare uni, în culori apropiate de cele din carouri. Şi, neapărat, ai nevoie de o pereche de botine sau de ghetuţe cu tocuri elegante!
Geacă sport maxi de damă
Geaca supradimensionată nu se va demoda niciodată, aşa că nu trebuie să te mire că se poartă şi în acest sezon. Poţi opta pentru modelele matlasate, cele tip hanorac sau chiar pentru cele cu puf. Dacă au un aspect sport, sigur sunt la modă şi te vei simţi extrem de confortabil în ele! Le poţi purta cu blugi, cu ţinute casual, pantaloni din piele sau chiar cu rochii şi fuste conice sexy şi feminine.
Geacă de iarnă din piele artificială
Dacă eşti preocupată de bunăstarea fiinţelor de pe întreaga planetă şi nu vrei să foloseşti produse de origine animală, geaca de iarnă din piele artificială este pentru tine, mai ales dacă îţi place stilul Matrix- piele din cap până în picioare!
Prin urmare, dacă vrei să mergi pe urmele lui Trinity, alege geaca neagră din piele artificială şi o pereche de pantaloni din acelaşi material. Nu vei putea trece neobservată pe stradă. În plus, cu o cămaşă albă şi o fustă creion sau pantaloni din stofă, o vei putea purta la ţinutele office și va arăta extrem de provocator cu rochii delicate cu dantelă şi cu cizme peste genunchi.
Geacă de damă camel- mereu la modă!
Dacă privim în urmă, putem concluziona că această culoare nu se va demoda niciodată. Camelul revine în fiecare an pe podium, iar acum se regăseşte pe gecile de iarna pentru femei, ceea ce nu poate decât să ne bucure! Este o culoare uşor de asortat la ţinute rafinate şi elegante pentru birou sau pentru stradă şi, dacă ai o geacă în această culoare, s-ar putea să nu mai fie nevoie să scoţi şi o altă haină de iarnă din dulap.