FOTO Sicriul cu trupul fostului președinte, Ion Iliescu, a ajuns la Cotroceni. Cum se vor desfășura ceremoniile în cursul zilei de azi

Sicriul cu trupul fostului președinte, Ion Iliescu, a ajuns la Cotroceni

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a fost ridicat de la spital și adus la Cotroceni.

Trupul neînsuflețit al fostului președinte, Ion Iliescu, a fost ridicat miercuri dimineață de la spitalul unde a stat internat și adus la Palatul Cotroceni, însoțit de Garda de Onoare. Ceremoniile oficiale dedicate fostului șef de stat  au început încă de la ora 9:00, atunci când, conform imaginilor transmise, cortegiul funerar a intrat în curtea complexului prezidențial. Sicriul cu trupul lui Ion Iliescu a fost depus la Palatul Cotroceni, însoțit de Garda de Onoare. Înainte de sicriu a fost scoasă o coroană de trandafiri albi, tabloul fostului președinte, iar ulterior sicriul învelit cu drapelul țării. Acesta a fost depus pe catafalc în Sala Unirii. Slujba religioasă și momentele de reculegere vor avea loc în Sala Unirii și în alte zone special amenajate.

Care va fi programul, după ce trupul lui Ion Iliescu a fost depus la Palatul Cotroceni?

Citește și: Mesajul transmis de un medic, după moartea lui Ion Iliescu. Ce spune acesta despre îngrijirea paliativă în țară: “Tocmai acolo, în acel punct, medicina trebuie să aibă umanitatea să se oprească.”

Sicriul cu trupul fostului președinte, Ion Iliescu, a ajuns la Cotroceni [Sursa foto: HotNews]

Citește și: Care a fost ultimul mesaj al lui Ion Iliescu pentru popor, înainte să moară. Ce a transmis fostul președinte de stat într-un interviu: “Am nădejdea că nu veți lăsa democrația să fie falsificată.”

Oficialii statului sunt așteptați să transmită condoleanțe între orele  9:30 și 12:30, iar cetățenii care vor să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas bun de la el o vor face între orele 13:00 și 18:00, însă vor trebui să respecte mai multe reguli. Minorii sub 14 ani nu au voie, iar anumite controale vor fi efectuate, inclusiv cel în care va fi verificat actul de identitate.

Ei nu vor avea voie nici cu bagaje voluminoase și vor respecta un traseu bine stabilit. Pentru public, intrarea se va face din Bulevardul Geniului, prin zona Statuii Leu, iar ieșirea va fi pe la Poarta Muzeu. De asemenea, în fața Administrației Prezidențiale a fost amenajat un loc special pentru flori și lumânări. Cei care își doresc să participe, trebuie să respecte și codul vestimentar, dar și toate normele de securitate. După ora 18:30, atunci când cetățenii nu vor mai avea acces, vor fi așteptați colaboratori și apropiați ai lui Ion Iliescu. Slujba de seară va fi urmată de Rânduiala Stâlpilor, iar în cursul nopții, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” va rămâne acolo. Joi, 7 august, a fost decretată zi de doliu național. Ion Iliescu s-a stins din viață marți, 5 august, după mai multe zile în care a stat la Terapie Intensivă.  

Citește și: Calendar ortodox sâmbătă, 12 septembrie: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Avtonom. Ce rugăciune se rostește în această zi- kanald.ro

Citește și: Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului- stirilekanald.ro

Sicriul cu trupul fostului președinte, Ion Iliescu, a ajuns la Cotroceni [Sursa foto: HotNews]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care a fost ultimul mesaj al lui Ion Iliescu pentru popor, înainte să moară. Ce a transmis fostul președinte de stat într-un interviu: “Am nădejdea că nu veți lăsa democrația să fie falsificată.”

Laura Cosoi, anunț surpriză la doar câteva săptămâni după ce a născut

Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

Unde a fost, de fapt, găsit mort generalul Dorin Ioniţă şi DE CE A ALES tocmai acest loc? INFORMAȚIILE APĂRUTE ACUM schimbă imaginea ultimelor sale ore: "În proximitatea acestuia a fost..."

Yurdaer Okur, actorul care joacă rolul Serhan Soysalan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație alături de cea mai importantă și iubită femeie din viața sa

Horoscop marți, 15 septembrie 2026: Un semn zodiacal intră în posesia unei moșteniri care îi va transforma radical viața

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro