Mama Geta a fost victima unei farse de zile mari, puse la cale chiar de fiul ei
Mama Geta are multe ocazii să petreacă timp alături de familia ei, foarte numeroasă în momentul de față. Acum, când toți se adună la aceeași masă, râsetele nu se opresc, iar mama Geta se bucură de nepoți din partea tuturor copiilor ei. De această dată, Culiță a vrut să îi facă o farsă mamei lui, care i-a și ieșit, de altfel.
Ce farsă i-a făcut Culiță Sterp mamei Geta
Filmat de Daniela și alături de Ileana care observa cu atenție ce se întâmplă, acesta a umplut o cană de lapte, a întors-o cu gura în jos folosindu-se de un carton cu care a acoperit gura cănii, a lipit-o de masă, iar pe fundul cănii a pus lapte. A adăugat și un praf de scorțișoară, a luat și el o cană în care și-a turnat lapte, apoi a invitat-o la masă pe mama Geta pentru a-i pune o întrebare.
Când femeia a ridicat cana, aceasta s-a trezit cu tot laptele pe ea. Surpinsă de farsă, aceasta i-a aplicat și o corecție fiului ei, totul sub râsetele celor prezenți acolo. Nedumerită, mama Geta nu înțelegea cum a ajuns laptele sub cană și a rămas cu această întrebare. După toată farsa de care toți s-au amuzat, Ileana i-a cerut lui Culiță să șteargă tot laptele pentru a nu-i strica mobila. De fiecare dată când se adună toți la aceeași masă, voia bună nu lipsește.Daniela: Ileana e cu cârpa.
Ileana Sterp: Eu sunt cu cârpa, ultima picătură, apoi când va merge pe aici pe jos.
Daniela: Ea vede bine, nu știu ce să zic. Ai pus și pe lângă. Îți pui și tu scorțișoră?
Culiță Sterp: Mamă, hai până încoace.
Daniela: Hai că e momentul adevărului.
Culiță Sterp: Hai să îți pun o întrebare. O întrebare de la podcast, după trebuie să răspunzi. Vino încoace. Ia și bea o gură de lapte.
Mama Geta: Am făcut baie cu lapte.
Citește și: DOLIU în echipa lui Hagi! Un jucător celebru a MURIT- kanald.ro
Citește și: Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?- stirilekanald.ro
Daniela: Acum șterge la sora ta că i-ai stricat mobila.
Ileana: Îl omor.
Mama Geta: Dar totuși cum era lapte acolo? Cum stătea laptele aici?
Culiță Sterp: Magie!
Daniela: Legea fizicii.