Facebook, folosit de traficantii de carne vie pentru a-si racola si controla victimele

Facebook, folosit de traficantii de carne vie pentru a-si racola si controla victimele

Traficantii de persoane folosesc Facebook si alte retele de socializare pentru a "inrobi" si a monitoriza femeile pe care le forteaza sa se prostitueze, majoritatea victimelor "sclaviei moderne" din Europa fiind din Romania, Bulgaria si Ungaria, a anuntat directorul Europol, citat de Daily Mail.

Traficantii de persoane folosesc Facebook pentru a "inrobi" femeile, fortandu-le sa se prostitueze sau sa comita alte activitati infractionale, a avertizat directorul Europol, Rob Wainwright.

El a adaugat ca anunturile de pe retelele de socializare care promit locuri de munca pentru menajere sau dadace sunt utilizate de grupari infractionale pentru a atrage tinere vulnerabile.

Ulterior, traficantii folosesc camere web pentru a-si monitoriza victimele, controlandu-le miscarile si asigurandu-se ca isi fac treaba.

Wainwright a declarat la Centrul pentru Justitie Sociala din Londra ca utilizarea tehnologiei moderne a permis "industrializarea" activitatilor traficantilor, pentru ca ii ajuta sa controleze tot mai multe victime. "Facebook este folosit in multe cazuri ca un mijloc de a atrage si apoi de a inrobi tinere vulnerabile", a afirmat el.

"In loc sa le viziteze in fiecare zi, acestia pot folosi servicii webchat dar si camere web pentru a confirma ca femeile sunt acolo unde ar trebui sa fie, in bordel, asteptand urmatorul client", a declarat directorul Europol.

"In trecut, proxenetii si traficantii erau nevoiti sa faca acest lucru vizitandu-le. Acum o pot face apasand un buton si, prin urmare, pot controla 50 de victime mult mai usor, in mod virtual", a adaugat el.
Wainwright a precizat ca traficul de persoane este considerat o activitate "profitabila cu riscuri mici" de gruparile criminale, care obtin aproximativ 125 de miliarde de euro anual.

La nivel mondial, 36 de milioane de persoane ar fi victimele unei forme de "sclavie moderna", dintre care cel putin 500.000 în Europa. Majoritatea victimelor din Europa sunt din Romania, Bulgaria si Ungaria, in timp ce Marea Britanie, Germania, Belgia si Olanda sunt principalele destinatii pentru trafic.
Sursa: www.descopera.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ioana Tufaru a plecat doar cu fiul ei în vacanță: „Ce să facem, asta e.”

Kate Middleton, confundată cu Regina Marii Britanii. Reacția ei a cucerit imediat inimile oamenilor

Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”

VIDEO Moment neașteptat în timpul concertului lui Puya. CE S-A ÎNTÂMPLAT PE SCENĂ și de ce a avut o REACȚIE ATÂT DE DURĂ în fața tuturor: "Ferească Dumnezeu! Băi, fraților, hai ca să înțelegeți: aici, când se..."

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste” și soțul ei, Osman Karakoç au sărbătorit 13 ani de la căsătorie

Sâmbătă, de la ora 14:45, la ”ROventura”, Moinești, o veritabilă destinație de vacanță

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro